Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată joi, ora 00.59, prin „S.N.U.A.U. 112”, că o persoană care se afla în Staţia CFR Vatra Dornei Băi a fost agresată.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în data de 1 august a.c., ca urmare a bătăilor repetate primite de la soţul său, L. Ionuţ, de 22 ani, din comuna Pojorâta, L.I., de 17 ani, din oraşul Gura Humorului, a părăsit locuinţa comună din oraşul Gura Humorului şi a venit în Vatra Dornei, unde îi locuiesc părinţii. În noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.10, victima a fost sunată de soţ pentru a se întâlni în gara Vatra Dornei... La ora 00.50, după ce s-au întâlnit, L. Ionuţ „a scos un cuţit, cu care şi-a înjunghiat soţia în spate, după care şi-a provocat leziuni de autovătămare la nivelul pieptului”.
Întrucât prezenta tăieturi, suspectul a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a fost internat cu diagnosticul „plagă prin tăiere cu un cuţit în regiunea pectorală dreaptă, autoagresiune”.
Soţia minoră a fost preluată cu ambulanţa de pe peronul gării şi internată la aceeaşi unitate medicală cu diagnosticul „plagă înjunghiată’’, urmând a fi transferată la Spitalul Judeţean Suceava.
În cursul zilei de ieri se efectua examinarea medico-legală a victimei, în funcţie de rezultatul acesteia urmând a se efectua încadrarea juridică a faptei.