Dumitrașcu Cantacuzino a urcat pe tronul Moldovei de trei ori, de fiecare dată fără să scoată vreo para din buzunar, ba a doua oară chiar primind bani de drum de la sultan. Ca să ne facem o părere despre el, cronicarii ne informează că i se spunea Grecul, dar poate că asta se datorează faptului că era grec. În noiembrie 1673, cînd Dumitrașcu a fost înălțat la prima domnie, turcii își pierduseră nu numai încrederea în domnii pămînteni, ci și o mare parte din dările cuvenite. Ajunsese neprofitabil să tot sugrumi boieri din partea locului, fiindcă oricîte inele ar fi avut pe deget mortul, un simplu cadavru nu egala valoarea birului dispărut. Dumitrașcu Cantacuzino deschidea astfel, pe șest, ceea ce, la capătul a o sută cincizeci de ani, avea să se numească "secolul fanariot". Întîia lui domnie, care a ținut trei luni de iarnă, s-a remarcat prin năprasnica încartiruire a tătarilor. Tătarii, chemați de turci ca să-i hărțuiască pe polonezi, i-au hărțuit pînă una-alta pe moldoveni, singurii care dețineau alimente, oi, grîu, neveste și fiice. Polonezii nu s-au arătat deloc în iarna aia prin Moldova, așa că tătarii și-au văzut de treabă cu localnicii, ca să-i poată înainta sultanului factura completă de război.

A doua domnie a lui Dumitrașcu, între 1674 și 1675, și-a dobîndit faima prin marea foamete care a cuprins țara. Răzeșii mîncau coajă de copac și se spune că slăbiseră atît de mult încît în perimetrul Podu Înalt – Codrii Cosminului – Dumbrava Roșie se modificase gravitația. Se mai povestește că lupii nici nu se mai atingeau de masa lor obișnuită, copiii gospodarilor răpiți de pe prispă, așa de osoși deveniseră micuții. Abia cea de-a treia domnie (1684-1685) i-a permis lui Dumitrașcu Cantacuzino să se remarce și altcumva decît prin exterminarea populației. Domnul Moldovei s-a apucat să dărîme cetățile istorice Neamț, Hotin și Suceava, chipurile la insistența