Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Hoţii au dat iama în culturile de porumb de la Ulmi

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 16 august 2013 ·

Hoţii au ajuns teroarea localnicilor din comuna dâm-boviţeană Ulmi. De mai bine de două săptămâni, localnicii din Ulmi care au terenuri agricole cultivate cu porumb sunt în alertă. Proprietarii din localitatea Ulmi nu mai au linişte nici ziua, nici noaptea, din cauza hoţilor. Ei au ajuns să păzească porumbul, stând de veghe 24 de ore din 24 sub cerul liber. Mai mult, unii dintre ei s-au dotat cu fluiere şi câini pentru a putea supraveghea lanurile de porumb. Propietarii culturilor spun că nu mai e chip să le facă faţă celor rău intenţionaţi: “Într-o zi, doar ce am plecat până în capătul celălalt, că este porumb şi acolo. Când am venit înapoi, l-am găsit luat pe ăsta. Se fură ca-n codru, am chemat echipaj de poliţie, dar până vine, te omoară. Trebuie păzit 24 de ore din 24. Şi tot nu facem faţă. De o săptămână s-au mai potolit”, a afirmat un localnic. “Trebuie păzit. Se fură porumbul, când a fost grâu, au cosit şi grâul… tot timpul trebuie să păzim, mai ales că locuim şi mai departe”, ne-a declarat un alt proprietar. Localnii se strâng în câmp şi păzesc culturile de porumb, iar în caz de ceva îşi dau semnale cu fluierele. Ba, mai mult, oamenii ne-au spus că au ajuns ca ziua să muncească, noaptea să păzească culturile iar hoţii ziua se odihnesc şi noaptea dau atacul. Ceea ce este şi mai grav, hoţii sunt agresivi în momentul în care sunt prinşi, drept urmare localnicii vin însoţiţi la pândă şi cu câinii din gospodărie. Furturile de cereale au fost semnalate şi oamenilor legii, însă localnicii solicită poliţiei în continuare sprijinul.

Hoţii au ajuns teroarea localnicilor din comuna dâm-boviţeană Ulmi. De mai bine de două săptămâni, localnicii din Ulmi care au terenuri agricole cultivate cu porumb sunt în alertă. Proprietarii din localitatea Ulmi nu mai au linişte nici ziua, nici noaptea, din cauza hoţilor. Ei au ajuns să păzească porumbul, stând de veghe 24 de ore

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe sezonul de grătare! Frățică, berea care nu trebuie să lipsească de pe masă - acum, disponibilă exclusiv la Auchan

Ziua Constanta acum 55 minute
Vara asta, pune berea la rece și cărbunii pe grătar! Auchan România dă startul sezonului de voie bună cu o lansare mult așteptată: Frățică, prima bere produsă sub marcă proprie, creată special pentru momentele acelea când viața e simplă și bună. Fie

Marcel Ciolacu: Veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie și au ajuns la aproape 10,5 miliarde de euro, un RECORD

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că veniturile totale la bugetul de stat au înregistrat o creștere de 16% în luna martie şi au ajuns la 10,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un record. „Începem cu o

Angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov, suspectați de furt de combustibil. Zeci de percheziții în Brașov și Covasna

Adevarul acum 2 ore
Zeci de percheziții au loc miercuri dimineață la sediul RATBV și la locuințele unor angajați ai regiei, într-un dosar de furt calificat deschis de procurorii și polițiștii din Brașov.

Nicușor Dan, jignit de un președinte de club după scandalul cu Crin Antonescu: „«Mucușor» vă minte!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Marcel Pușcaș, actual președinte la Ceahlăul, în trecut conducător la Steaua și FCU Craiova, s-a implicat în , doi dintre candidații la președinția României. Iar fostul fotbalist a avut un mesaj dur și jignitor la adresa primarului Capitalei. Mesaju

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Timp mare de așteptare la trecerea pe Podul Dunărea Ruse-Giurgiu

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri, 30 aprilie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00, autoritățile bulgare vor

Program special la Evidența Persoanelor Constanța pentru eliberarea actelor înainte de alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
În aceste zile vor fi soluționate, cu prioritate, cereri pentru eliberarea actelor de identitate motivate de expirare, pierdere, furt sau deteriorare. Conform unui comunicat din partea Primăriei Constanța, în contextul desfășurării alegerilor pentru

Gopo 2025. „Anul nou care n-a fost”, 10 trofee, plus premiul pentru Cel mai bun film. Şi „Buzz House”, a luat un trofeu

Pagina de media acum 2 ore
Premiile Gopo 2025. Cea de-a 19-a ediţie a Galei Premiilor Gopo a celebrat performanţele cinematografiei române din anul precedent. Lungumetrajul Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureşanu) a câştigat trofeului pentru Cel mai bun film. Publicitate A

Guvernul lansează Platforma naţională de raportare unică în învăţământul superior

Mediafax acum o ora
„Lansăm azi Platforma naţională de raportare unică în învăţământul superior, finanţată mai ales din fonduri europene”, spune prim-ministrul. El adaugă că platforma reprezintă un sistem modern care va creşte digitalizarea în domeniul educaţiei şi va

Antibiotice Iaşi lansează un proiect dedicat dezvoltării profesionale a 251 de studenţi din Regiunea Nord-Est. Compania de stat a investit 1,5 milioane de euro în două proiecte pentru a sprijini integrarea profesională a tinerilor

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, lansează ”AntibioticeSkills”, un proiect dedicat dezvoltării profesionale a 251 de studenţi din Regiunea Nord-Est. Cofinanţat din Fondul Social European+, proiectul are o

Călin Georgescu, în fața magistraților - a contestat controlul judiciar!

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu a ajuns, miercuri dimineață, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o plângere împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi măsura controlului judiciar în dosarul în care este cercetat pena

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/23°
joi

14°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

17°
mie.

4°/18°
joi

8°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

7°/22°
joi

10°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/24°
joi

10°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°