Cine spunea oare că polii opuşi se atrag? V-ar mira? Ar fi posibil ca doi adversari înverşunaţi să se împace? Nici nu cred că în cazul de faţă vorbim de două personaje diametral opuse. Ba, dimpotrivă. Coabitarea dintre liderii USL şi preşedintele Băsescu a intrat într-o nouă etapă: cea în care Crin şi Traian şi-au băgat de-o vreme cuţîtele după brăcinar. Nu s-au mai atacat, nu şi-au mai aruncat invective injurioase, iar războiul se poartă între palatele Cotroceni şi Victoria, între Traian Băsescu şi Victor Ponta. Duelul premierilor. A celui în exerciţiu şi a preşedintelui care nu mai poate fi prezidenţiabil.
Cum s-a răzgândit şi nu mai merge cu vaporul după 2014, revenirea în politică e cea mai probabilă destinaţie (ca şi cum până acum nu ar fi fost tot acolo). Şi care ar putea fi fotoliul vizat? Primar general a fost, ministru şi şef al statului, de asemenea. Mai rămâne doar scaunul de premier. Unul pe măsura ambiţiilor sale, cu prerogative executive reale, fără să i se mai reproşeze că intervine brutal în viaţa Guvernului. Atunci ar putea da dispoziţii şi ar putea să facă recomandări Internelor sau Administraţiei, sugestii precise pentru „reforma” din Sănătate, un plan articulat pentru Ministerul Transporturilor din ţara fără drumuri, sau ar putea face lobby pentru educaţia tehnică a filosofilor, sau poate da indicaţii de nădejde agricultorilor aşa cum a făcut la prima sa baie de mulţime din Crucea, judeţul Constanţa, de după referendumul din 2012: „dacă nu plouă în mai, n-ai mălai”!
Crin, ajuns preşedinte, fără prerogative prea mari, poate absenta liniştit din dezbaterea publică, pe un model deja brevetat (din perioada în care era doar simplu senator). Tăieri de panglici, prezidarea şedinţelor CSAT, participarea la ceremonii în care prezidentul Crin să ţină prelegeri şi alocuţiuni (rămâne totuşi politicianul cu cel mai bun discurs), s-ar putea să fie mai
