Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Mutul cel mare”, închis la Psihiatrie!

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 17 august 2013 ·

MÃSURÃ Municipalitatea tine cu orice pret sã le ofere cetãtenilor sãi un festival cât mai plãcut în aceste zile, cu ocazia Zilelor Vasluiului. Sã fie siguri cã nu existã niciun element care sã deranjeze ordinea publicã, organizatorii au cãutat cele mai bune solutii. Una dintre acestea, unul dintre cei doi frati surdo muti care îsi fac veacul prin oras a fost ridicat, miercuri, de pe stradã, de cãtre un echipaj al Politiei Locale, si dus la Sectia de Psihiatrie unde i s-a fãcut internarea pe loc.

Potrivit organelor de ordine, acesta consumase alcool si devenise agitat asa cã s-a aplicat procedura. “A fost adus la noi conform protocolului cu Politia, pentru disturbarea linistii publice, nimic deosebit în el, pentru manifestãri discomportamentale în centrul orasului, a agresat persoane. Acum se simte bine, este sub tratament, din pãcate nu ia niciun fel de tratament acasã. A mai fost de vreo douã ori la noi, este mai mult un caz social decât de psihiatrie, dar când îmi vine cu proces verbal de la Politie, este peste capul meu, nu am ce sã-i fac, chiar dacã vreau sã-i dau drumul”, a declarat Dragos Vochin, seful Sectiei de Psihiatrie Vaslui. Seful Politiei Locale Vaslui, Sorin Catanã, a confirmat cã unul din muti a fost “ridicat” si predat la Psihiatrie. “Fãcea scandal si perturba linistea publicã, astfel încât am decis sã-l ducem acolo”, a declarat acesta.

Fratii Stãnescu, crescuti pe cont propriu

Cei doi frati surdo muti, Ionut si Bogdan Stãnescu, în vârstã de 19, respectiv 20 de ani, le sunt cunoscuti vasluienilor, acestia putând fi vãzuti în fiecare zi prin zona centralã a orasului, pe unde se plimbã, sau se fac utili pentru cei care au nevoie de ajutorul lor, primind în schimb bani sau de-ale gurii. Comunicarea cu ceilalti se face greu din cauza handicapului, deseori prin gesturi bruste sau tipete pe care unii oameni le considerã agresive, chiar

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 55 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°