Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O liceană din Vaslui, mâna dreaptă a primarului Vasile Pavăl pentru o zi

Publicat in Adevarul, vineri 16 august 2013 ·

Primăria Vaslui a avut parte, astăzi, de o nouă conducere. Este vorba de două liceene din oraş care au ocupat funcţiile de primar şi viceprimar, pentru o zi, într-un proiect lansat acum patru ani de Primăria Vaslui.

Evenimentul, intitulat sugestiv „Primar pentru o zi“ a început într-o notă comică, edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ recunoscând că era binemeritată o zi liberă, dacă nu chiar o lună.

Anul acesta, au fost alese să conducă frâiele oraşului două eleve. Este vorba de Georgiana Creţu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“, cea care a ocupat funcţia de primar, şi Mădălina Drăghici, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“, desemnată în funcţia de viceprimar.

Atât Georgiana, cât şi Mădălina, ne-au împărtăşit din experienţa lor din această zi şi au recunoscut că nu e uşor să ocupi o astfel de funcţie.

„Zuia de astăzi a fost una interesantă. Pot spune că a fost o experienţă plăcută pentru mine. Am învăţat că imaginea contează foarte mult mai ales atunci când eşti o persoană apreciată. Cert este că ziua de azi mi-a influenţat alegerea pe care o voi face ]n viitor atât în ceea ce priveşte studiile, cât şi cariera“, a mărturisit Georgiana Creţu.

„A fost o zi extrem de interesantă, dar şi grea. Am vizitat, împreună cu domnul viceprimar Daniel Neacşutoate instituţiile din subordinea Primăriei. Aşa am înţeles că este o muncă grea, cu multe responsabilităţi, dar dacă îţi place poţi trece peste orice dificultate“, a spus şi Mădălina Drăghici.

La finalul zilei, cele două eleve au susţinut şi o conferinţă de presă în cadrul căreia au primit câte o diplomă şi recompensa financiară penru o zi de muncă.

„Primar pentru o zi“ este un proiect ce se derulează în fiecare an cu ocazia „Zilelor Vasuiului“.

Citeşte şi

Iată ce artişti vor fi invitaţi să concerteze la „Zilele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 31 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 43 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 31 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°