"Fedra României"
O vreme am curtat-o prin telefon. O sunam spre seară, pe la şapte şi jumătate. Îmi povestea ce-a mai făcut peste zi ori ce treburi i-au mai rămas de făcut cât mai zăboveşte în Bucureşti, înainte de a se întoarce la Bran, unde are pe o culme de deal o casă şi o biserică. Îmi făcea plăcere s-o ascult, cu glasul ei calm şi profund, şi mi-a făcut încă şi mai mare plăcere să o cunosc în persoană şi să-i aflu poveştile legate de meseria de actriţă. Prezentă de 45 de ani pe scena Teatrului Naţional din Craiova, a avut o carieră bogată, cu roluri mari, premiate, iar Fedra, o adaptare după Euripide şi Seneca, pusă în scenă la Naţionalul din Craiova de formidabilul regizor Silviu Purcărete, a făcut-o celebră în întreaga lume.
Pe întuneric, în scenă
- La ultima Gală UNITER, ţinută anul acesta la Iaşi, aţi fost distinsă cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate profesională. Lista candidaţilor a fost mare. De ce credeţi că alegerea a căzut asupra dumneavoastră? Ce vă distinge prezenţa scenică? Calitatea rolurilor jucate, patosul, o iradiere anume sau sufletul pe care l-aţi turnat în fiecare personaj?
- În teatru am jucat mai bine de 80 de roluri principale. Ele au reprezentat lada mea de zestre. Cariera a fost comoara vieţii mele, pe care mi-am clădit-o milimetru cu milimetru. La mine n-a existat spectacol, fără să fiu cu trei ore înainte la cabină, să fac vocalize ca să-mi încălzesc glasul, să repet textul întreg al piesei şi să mă duc preţ de un sfert de ceas în scenă, pe întuneric, ca să intru în pielea personajului meu. Nu poţi să pătrunzi în lumea spectacolului cu întâmplările de peste zi, cu discuţiile mărunte de pe stradă sau de la coafor. Am avut întotdeauna mare grijă la concentrare şi am făcut meseria asta cu mare seriozitate, cu aceeaşi sfinţenie şi ambiţie, şi pe scenele
