Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, la Suceava, că susţine înfiinţarea regiunii Bucovina şi a arătat că formula cu cele opt actuale regiuni de dezvoltare nu este cea mai bună, pentru că sunt prea mari pentru standardele europene.
Premierul a spus că, în ultima perioadă, s-au analizat mai multe variante privind regionalizarea, arătând că cele opt actuale regiuni de dezvoltare sunt prea mari, dar judeţele sunt prea mici.
El a mai arătat că fiecare regiune va avea Curte de Apel şi, de asemenea, ca 99% din procese să se finalizeze la curţile de apel pentru a se degreva Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
“Nu ştiu cum va arăta în final harta regiunilor din România, e o decizie pe care nu pot să o iau doar eu ca prim-ministru, o va lua Parlamentul României. Cred însă într-o dezvoltare echilibrată. Nu cred că totul trebuie strâns într-un singur mare oraş, indiferent care este acesta şi cred că România trebuie să se dezvolte cât mai echilibrat posibil”, a mai declarat Victor Ponta.
El consideră că la regiuni vor trebui să fie transferate cât mai multe atribuţii care acum sunt la nivelul ministerelor.
“Tot ce ţine de Ministerul Muncii, de exemplu, şomajul, pensiile, tot ce ţine de educaţie, sănătatea, toate celelalte trebuie să meargă spre regiuni”, a spus Ponta.
El a spus că este un prim-ministru care consideră că la Bucureşti trebuie să rămână cât mai puţin – politica externă, armata, justiţia, reglementarea şi controlul.
“Restul activităţilor, cât mai puţin la Bucureşti şi cât mai mult în teritoriu”, a adăugat premierul.
Victor Ponta a mai spus că o decizie privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei urmează să fie luată de USL în 31 august.
“La sfârşitul acestei luni şi PSD şi PNL şi PC avem reuniunile noastre după care, în 31 august, ne întâlnim în USL cu grupurile parlamentare şi condu