de N. I. DOBRA
16 august 2013 23:24
0 vizualizari
A-A+ Răspunzând invitaţiei lui Fănuş Neagu - probabil din politeţe pentru primirea de care a avut parte la Sibiu, în casa părinţilor mei - marţi, 6 aprilie 1971, după o noapte de chin în tren (eu neputând dormi în mijloacele de transport în comun de niciun fel), am ajuns în Gara de Nord, probabil cea mai mizerabilă din Europa de ieri şi de azi (ca şi cea sibiană). Întrebând pe unul, pe altul, am ajuns la redacţia revistei "Luceafărul", unde Fănuş era, pe vremea aia, unul dintre redactorii-şefi adjuncţi. Redacţia se afla la mansardă, dar un fel de portar mi-a spus că, la ora aceea (9,45) n-am să găsesc nici femeia de serviciu, scriitorii şi colaboratorii venind după ora 17. Bulevardul Ana Ipătescu 15. Mai aveam câteva ore bune de aşteptat. Mi-a venit ideea genială să-l caut pe maestrul meu acasă, pentru că îmi lăsase, într-un gest de generozitate, adresa locuinţei, un apartament pe lângă Ateneu. Am cumpărat un buchet de trandafiri de la o florărie din zonă - cred că din Piaţa Palatului (soţia lui Fănuş născuse la începutul lui martie, ca şi a mea) şi, dintr-o alimentară, o sticlă de vodcă autentică, rusească, Stalinskaia, pentru fericitul tată. Ardelean tolomac, mi-a trebuit mai mult de o oră ca să dibuiesc blocul, dar am nimerit. Am sunat, mi-a deschis doamna, frumoasă, amabilă, într-un capot înflorat, i-am spus că am venit tocmai de la Sibiu, i-am dat florile, dar sticla am ţinut-o în traistă. Cu regret, mi-a spus că pe Fănuş rar îl găseşti acasă, dar să încerc la Asociaţia Scriitorilor şi, pe un petic de hârtie - pe care-l am - mi-a scris: "Str. N. Golescu 15, tel. 135818/ sau la Mogoşoaia".
Eu, în Bucureşti, sunt, nu speriat, îngrozit, deşi am făcut câteva reciclări la "Ştefan Gheorghiu" şi am însoţit echipele noastre de fotbal - Şoimii Sibiu şi Carpaţi Mârşa, când jucau în divizia B, cu Mecan
