Fosta soţie a fotbalistului Adrian Mutu a pozat, cu ceva ani în urmă, pentru revista FHM, iar pictorialul rezultat a avut un succes enorm. De atunci şi până acum, Alexandra s-a implicat în creşterea băieţelului său Mario, dar şi în cariera sa de actriţă.
Deşi a fost extrem de apreciată, iar pictorialul a fost unul destul de pudic, Alexadra pare să regrete decizia luată cu mult timp în urmă:
“Consider că pictorialele sexy nu mă reprezintă. Am făcut în viaţa mea unul singur şi îmi pare rău şi acum. Nu era nud, însă nu mă reprezintă şi nu mă reprezenta nici în momentul în care l-am făcut”, declara Alexandra Dinu în trecut.
Foto FHM