Potrivit surselor citate, chirurgul Şerban Brădişteanu a luat legătura, vineri, cu medicii spitalului din Antalya unde se află internat autointitulatul rege al romilor, care i-au transmis rezultatele ultimelor investigaţii şi evoluţia stării acestuia.
"Starea lui este uşor ameliorată. Tensiunea i-a crescut, continuă cu tratamentul prescris de doctorul Brădişteanu până la reechilibrare, astfel încât să poată fi adus în România", au spus aceleaşi surse.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au informat, joi că au fost de la început în legătură atât cu familia lui Florin Cioabă, cât şi cu Secţia Consulară a Ambasadei României în Turcia, care a facilitat legătura cu spitalul din Antalya prin translatorul pus la dispoziţia familiei.
De asemenea, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au obţinut informaţii despre starea lui Florin Cioabă de la medicii din spitalul din Antalya şi, ulterior, au ţinut legătura permanent cu doctorul Şerban Brădişteanu, care se afla la unitatea medicală unde este internat acesta, pentru a vedea care este situaţia medicală şi pentru a sprijini, din punct de vedere medical, familia, în caz de nevoie, s-a arătat într-un comunicat remis MEDIAFAX.
"La momentul actual, decizia medicală este ca, până la stabilizarea stării de sănătate a pacientului, acesta să rămână internat în spitalul din Antalya, urmând ca situaţia să fie reevaluată zilnic", a precizat MS.
În cazul în care va fi nevoie de transferul lui Florin Cioabă în România, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, urmează să pună la dispoziţie un avion SMURD.
Costul transportului, respectiv al combustibilului şi al taxei de aterizare, va fi suportat de către familia lui Florin Cioabă, au mai spus reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, joi, că Florin Cioabă nu are o leziune ce