Câtă influenţă mai are Biserica în societatea românească? "Potrivit sondajelor, influenţa Bisericii este într-o oarecare scădere, dar în continuare este instituţia care se bucură de încrederea cea mai mare în rândul populaţiei (...). Avem un popor care se declară foarte religios şi liderii nu pot decât să se manifeste ca nişte oameni religioşi", crede Mircea Kivu.
Conform unui sondaj IRES, 96% dintre români cred în Dumnezeu. Sociologul Mircea Kivu consideră că e o cifră "foarte mare, mai ales că de fapt la recensământ este confirmată, ultimul recensământ ne arată că într-adevăr un procent chiar mai mare, de vreo 98% îşi declară aparteneţa la una din religii".
Întrebat dacă ateii se tem să se declare ca atare, Mircea Kivu a răspuns: "Probabil că sunt ceva mai mulţi (atei). Dacă ne uităm la datele recensământului, pe lângă faptul că anul acesta găsim la întrebarea privind apartenenţa religioasă un număr foarte mare de cazuri în care nu există această informaţie, un milion şi ceva de persoane, dar asta trebuie s-o punem mai degrabă pe seama imperfecţiunilor din realizarea recensământului. Dar oricum, trebuie să remarcăm că deşi în continuare foarte mic, numărul ateilor este mult mai mare decât la precedentul recensământ. Deci aş spune că există o presiune socială, o normă socială destul de prezentă, care în general împiedică pe mulţi oameni să-şi declare neaderenţa la valorile religioase, dar că aceasta este în scădere oarecum".
"Intoleranţa religioasă"
Potrivit aceluiaşi sondaj IRES, 62% dintre români consideră că un politician care nu crede în Dumnezeu nu este potrivit pentru a ocupa o funcţie publică. Mircea Kivu crede că "din păcate, acest 60% care aderă la afirmaţia propusă de realizatorii sondajului reprezintă de fapt o măsură a intoleranţei religioase, pentru că până la urmă, chiar dacă există un procent destul de m