De astăzi într-o lună, pe 16 septembrie 2013, în cadrul Festivalului “George Enescu”, va avea loc unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: compania portugheză de dans Vortice Dance Company va aduce pe scena Operei Naționale din București o incitantă reinterpretare a mitului Dracula.
Programul zilei de 16 septembrie în Festival
O interpretare care vă taie respirația! Peste exact o lună, în data de 16 septembrie, de la ora 19.00, portughezii de la compania de dans Vortice Dance Company vin în Festival, la Opera Națională din București, cu “un spectacol despre dominare și supunere”care reinterpretează mitul lui Dracula într-o somptuoasă poveste vizuală pe muzica unor compozitori precum Philip Glass, Serghei Rahmaninov și chiar Lou Reed. Pentru “Dracula”, primul spectacol prezentat în Festival, cei doi coregrafi care formează Vortice Dance Company au folosit mai multe surse de inspiraţie, de la celebrul volum semnat de Bram Stoker până la legende sau mituri din diverse culturi. „Suntem cu toţii, femei sau bărbaţi, făcuţi din carne şi sânge, amestecaţi în jocuri de dominare şi supunere. Substanţa din care suntem creaţi reprezintă natura noastră, dar şi cea mai mare slăbiciune. Şi, sub imperiul slăbiciunii, cedăm, adesea mult prea uşor, tentaţiei…”, declarau Cláudia Martins şi Rafael Carriço.
Acest spectacol va avea loc cu casa închisă, însă îl puteți vedea în transmisie live în sala de cinema, o premieră în istoria Festivalului, la Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu
Tot pe 16 septembrie, la Sala Mare a Palatului este programată de la ora 19.30 a doua parte a tetralogiei “Inelul Nibelungilor”, de Richard Wagner: “Walkiria”, în interpretarea Orchestrei Simfonice Radio din Berlin, avându-l