Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să alergi bine, Piciule!

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 17 august 2013 ·

Sâmbătă, începând cu ora 14.30 (Eurosport), craioveanul Marius Ionescu, cel mai bun maratonist român al momentului, va alerga în proba de maraton la Campionatul Mondial de atletism de la Moscova. Sportivul, de 28 de ani, legitimat la CSM Craiova, se află la a doua participare la un Campionat Mondial, după ce în 2011, la Daegu, s-a clasat pe un surprinzător loc 13, cu timpul 2:15:32.

Deşi practică maratonul doar de doi ani, cel poreclit „Piciul“ a crescut foarte repede ca valoare, iar anul acesta a obţinut un merituos loc cinci la maratonul de la Hamburg, fiind cel mai bine clasat european.

Pentru cursa de la Moscova, sportivul pregătit de Cătălin Geapana şi-a propus un loc în primii 20, deşi, după cum spunea într-un interviu acordat GdS săptămâna trecută, maratonul este o probă imprevizibilă, unde nici o cursă nu seamănă cu alta. „Decât distanţa rămâne aceeaşi“, spunea Marius cu umor. Pentru locurile fruntaşe se vor lupta africanii, dar „Piciul“ s-a pregătit foarte bine, la altitudine, pe Platoul Bucegi, şi va încerca să scoată un timp cât mai bun. „Te trezeşti, alergi zeci de kilometri, te refaci, mănânci, dormi, alergi, mănânci, te refaci, dormi. Azi. Mâine. În fiecare zi. Timp de trei luni. Şi, mai mult, o faci departe de casă, de familie, de prieteni, în creierul munţilor. Au fost momente când îmi venea să-mi fac bagajul şi să plec acasă. Dar mi-a trecut repede. Trebuia să trag tare la antrenamente, ca să-mi fie bine, mai târziu, în concurs“, spunea sportivul despre cantonamentul din Platoul Bucegi. Marius Ionescu se gândeşte şi la doborârea recordului naţional la maraton, 2:12:30, care datează din 1978 şi îi aparţine lui Cătălin Andreica. Craioveanul se află la doar 63 de secunde distanţă de acest record, cu 2:13:33.

Toată ţara îi ţine pumnii

Din Arad în Timişoara, de la Bucureşti la Craiova, toată suflarea din atletismul r

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 44 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°