Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabăra Internațională de Pictură de la Medgidia, la cea de-a X-a ediție

Publicat in Ziua Constanta, vineri 16 august 2013 ·

Deschiderea oficială a celei de-a X-a ediţii a Taberei Internaţionale de Pictură, s-a realizat astăzi, începând cu orele:11.00 în Sala de şedinţe a Consiliului Local Medgidia.

În deschiderea taberei, artiştii plastici participanţi ca de altfel şi invitaţii prezenti la eveniment, au fost întâmpinaţi de Primarul Municipiului Medgidia Marian Iordache, Viceprimarul Luminiţa Vlădescu dar şi de consilierii locali: Daniel Daniela, Monica Nedelcu şi Sorin Elvis Radu.

La deschiderea oficială a Taberei de Pictură printre cei prezenţi s-au numarat si Alice Dinculescu, critic de arta, Marian Vasiliev – reprezentantul Parlamentului şi Tiberiu Rusu, director al Casei de Cultura a Sindicatelor „ L.Grigorescu” din Medgidia, care şi-au manifestat bucuria de a lua parte la eveniment si in acest an..

Edilul municipiului a ţinut un discurs prin care le-a mulţumit doamnei Alice Dinculescu precum şi domnului Tiberiu Rusu, pentru iniţiativa desfasurarii acestui eveniment cultural la Medgidia.

,,Este azi un moment emoţionant pentru mine pentru că este momentul inaugurării celei de-a X-a ediţii a Taberei Internaţionale de Pictură,, Lucian Grigorescu,, Imediat după revoluţia română, un cetăţean al acestei localitati pasionat de cultură şi ocupat toata viata lui de acest fenomen interesant care este arta, a produs o intalnire cu mai multi intelectuali din Medgidia la care a spus asa: avem o personalitate imensă in Medgidia care este aproape necunoscută pentru noi medgidienii si ar trebui să o comemorăm si sa o aducem la aceea valoare si acea recunoastere publica maxima de care se poate bucura. Acest om care a făcut istorie în legatura cu arta se numea Lucian Grigorescu.”

De asemenea Mircea Costea, un binecunoscut pictor medgidian, implicat in realizarea evenimentului a avut deosebita onoare de a prezenta pictorii part

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

De ce votul prezidenţial din România poate zgudui NATO. „Georgescu ar putea copia cartea pe care o joacă Viktor Orbán”

HotNews acum o ora
Publicația americană Politico face o analiză despre viitorul României în NATO dacă președinția va fi câștigată de Călin Georgescu. Jurnaliștii descriu România ca fiind o putere militară serioasă, motiv pentru care riscul ca un candidat pro-rus şi sc

Atenţie! Ulei de măsline cu ceară şi steroli modificaţi în România. Mii de litri cu deficienţe

Mediafax acum o ora
Au fost controlaţi 619 operatori economici, la 276 dintre aceştia constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea, a fost verificată o cantitate de circa 17.000 litri ulei de măsline, din care peste 5.000 litri prezentau def

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Mai multe organizaţii civice cer preşedintelui Iohannis desecretizarea informaţiilor discutate în şedinţa CSAT

News.ro acum 26 minute
Mai multe organizaţii civice cer, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis desecretizarea informaţiilor discutate în şedinţa CSAT. Tergiversarea publicării acestor informaţii nu face decât să contribuie la afectarea negativă a votului”, transmis organ

Consiliul Concurenţei a autorizat condiţionat preluarea Profi de către Mega Image

Mediafax acum 56 minute
Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, Mega Image trebuie să îndeplinească o serie de angajamente structurale şi comportamentale pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate atât în relaţia cu furnizorii, cât şi pe piaţa l

Ciolacu anunţă continuarea marilor investiţii în infrastructură până la finalul mandatului / Guvernul va aloca şi fonduri pentru ambulanţe noi, pentru sprijinirea mediului privat, dar şi pentru proiecte culturale

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, că prioritatea până la finalul mandatului o reprezintă continuarea marilor investiţii în infrastructură şi în acest sens Guvernul va aproba un Memorandum pentru o finanţare

Istoria surprinzătoare a loviturilor de stat și a legilor marțiale din Coreea de Sud

G4Media acum 24 minute
Coreea de Sud a fost guvernată în mod democratic doar din 1988, cu o istorie anterioară de regimuri militaro-autoritare care datează din timpul războiului din Coreea, iar intervenția militară în afacerile civile rămâne un subiect delicat în această

Un bărbat a fost prins cu pachete de droguri de 11 milioane de dolari, unele cu fotografia lui Vladimir Putin pe ele

HotNews acum 24 minute
Un bărbat de 26 de ani care transporta metamfetamină şi cocaină în valoare de 18 milioane de dolari australieni (echivalentul a peste 11 milioane de dolari americani) a fost reţinut de poliţiştii australieni. O parte din droguri erau puse în pachete

SURSE: Liderii PSD, PNL, USR și UDMR urmează să stabilească astăzi realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină un Guvern pro-european / Va fi respinsă o alianță cu partidele extremiste

G4Media acum o ora
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR urmează să stabilească, în întâlnirea programată miercuri la ora 17.00, la Parlament, realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină un Guvern pro-european, au declarat surse politice pentru G4Med

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum 3 ore
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Vremea

București
acum

mie.

3°/5°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/2°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/2°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°