Cuvinte din substratul traco-getic al politicii: biserică, tradiţie, patriot, patriotism, poporul, drapelul naţional, costum popular, cruce, pâine şi sare, cocarde, coroane...
Uneori, mai ales în vacanţe, când demnitarii îşi mută inactivitatea pe litoral sau pe la casele dosite în declaraţiile de avere, se aude sufleorul şoptind din culise. La început, par să fie vorbe fără rost, nişte bolboroseli pioase. Apoi, pe măsură ce zarva se mută în hotelurile de cinci stele, încep să se distingă, clare şi răspicate, diverse vorbe: biserică, tradiţie, patriot, patriotism, poporul, drapelul naţional, costum popular, cruce, pâine şi sare, copii, mame, sărbători religioase, cocarde, coroane... Pe scurt, cuvinte din substratul traco-getic al politicii.
Chiar dacă monotone şi incoerente, politicienii, mai ales cei de bună credinţă populară, tresar instinctiv la auzul lor şi fie încep să lăcrimeze şi să articuleze discursuri alambicate şi protocroniste, fie pun mâna pe buzunarul de la piept, să-l apere de poftele altora sau să-şi protejeze electoratul captiv acolo, dar şi să arate respect şi devotament faţă de valorile neamului. Au fost votate multe asemenea ocazii în care politicienii pot să-şi controleze buzunăraşul de la piept, jucând totodată şi rolul de cetăţean responsabil, adânc pătruns de însemnătatea unor evenimente istorice, dar niciuna nu egalează sărbătorile marcate cu roşu în calendarele religioase.
Comportamentul quasiidentic al mai tuturor politicienilor în asemenea situaţii pare să fi fost condiţionat în laborator, sub stricta supraveghere a inginerilor sufletelor omeneşti. S-ar părea chiar că toţi se folosesc de aceiaşi consilieri şi strategi politici care le dau aceleaşi sfaturi, din aceleaşi manuale uitate pe băncile şcolii de partid: „Mergeţi în spaţii controlate, într-o biserică n-o să vă huiduie nimeni, mergeţi printre româ
