Impresarul Lucian Marinescu a declarat, vineri, că mijlocaşul Dan Nistor este aproape de a fi transferat de la Pandurii Târgu Jiu la echipa franceză Evian, gruparea gorjeană urmând să primească suma de 800.000 de euro, iar fotbalistul să semneze un contract pe o durată de patru ani cu noul său club.
"Lucrurile sunt foarte înaintate şi oamenii sunt foarte interesaţi. Au mai rămas puţine detalii. De două luni lucrez la transferul lui şi sper să se finalizeze. Suntem pe linie dreaptă. Mai este o chestiune legată de semnarea hârtiilor şi mai sunt mici detalii din contractele respective. Am ajuns în final la suma de 800.000 de euro pentru transfer şi poate după meciul cu Astra totul se va finaliza. Nistor ar urma să semneze pe patru ani", a spus Marinescu, la Sport. ro.
La rândul său, preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, tot vineri, că există o ofertă pentru mijlocaşul Dan Nistor de la clubul Evian, dar jucătorul va pleca numai după meciurile pe care gorjenii le vor disputa în play-off-ul Ligii Europa, cu Sporting Braga, informează digisport.ro.
"E o cerere pentru Nistor, nu ştiu dacă se concretizează, a fost o ofertă de la Evian. Noi am dat OK-ul să se negocieze pentru 800.000 de euro, valabil până pe data de 31 august. A rămas ca noi să ne dăm acordul, dacă jucătorul s-a înţeles cu impresarul. Nistor poate pleca după cele două jocuri din play-off-ul Europa League cu Braga, aşa ne-am înţeles. Am vorbit cu Pustai, mi-a spus că sunt soluţii dacă pleacă Nistor", a spus Marin Condescu.
Într-o intervenţie telefonică la Sport.ro, Nistor a spus că îşi doreşte să meargă la Evian, dar deocamdată, susţine el, nu ştie nimic de acest transfer. "Dacă voi fi transferat, voi juca cu nume mari ale fotbalului mondial, dar am mai fost eu transferat şi pe la CFR, şi pe la Malaga şi pe la mai multe echipe şi tot la Pandurii Târg