Municipiul Pașcani nu se poate împrumuta din bănci anul acesta. Aceasta este decizia pe care Comisia de autorizare a împrumuturilor locale a luat-o la începutul acestei săptămâni.
Hotărârea acestui organism ce activează în cadrul Ministerului de Finanațe a venit în urma solicitării Primăriei municipiului Pașcani de avizare a împrumutului în valoare de 4 milioane de lei destinat reabilitării străzilor: Dragoș Vodă, Ștefan cel Mare și Vatră. Banii urmau a fi luați de la CEC Bank, instituție financiară ce a câștigat licitația organizată de municipalitate.
Deocamdată avizul negativ a fost transmis edililor locali pe cale verbală, până acum neajungând în Primărie nici un act oficial pe această temă. Motivarea transmisă de către Comisia de autorizare a împrumuturilor locale a fost că administrațiile locale nu mai pot contracta împrumuturi decât pentru proiectele finanțate pe bani europeni. Asta nu pentru că Pașcaniul are un grad de îndatorare mare, ci pentru că la nivel de țară acesta a fost depășit.
„Am primit verbal acest aviz negativ de la Comisia de autorizare a împrumuturilor locale. Însă noi nu vom renunța, ci vom insista ca acest împrumut să se poată realiza deoarece gradul de îndatorare a Pașcaniului este mic. Împrumutul de 6 milioane de lei nu este în pericol, deoarece acesta este pentru implementarea unui proiect european”, a declarat Dumitru Pantazi pentru NewsPascani.com.
Astfel, reabilitarea celor trei străzi, ale căror costuri propuse de Primărie au fost considerate de consilierii locali ca fiind exagerate, se amână cel mai probabil pentru anul viitor.
Municipiul Pașcani nu se poate împrumuta din bănci anul acesta. Aceasta este decizia pe care Comisia de autorizare a împrumuturilor locale a luat-o la începutul acestei săptămâni.
Hotărârea acestui organism ce activează în cadrul Ministerului de Finanațe a venit în urma solici