Un spaţiu greu de recuperat
- În calitate de etnolog, de jurnalist şi de traducător din rusă, slavonă şi bulgară, v-aţi făcut deja un nume de specialist în spaţiul cultural-ortodox slav. Ce anume v-a determinat să vă îndreptaţi spre această zonă?
- Având o specializare în antropologia culturală şi ca traducător din limbile slave, am observat o slabă preocupare a cercetătorilor români pentru izvorul pe care cultura populară sud-dunăreană, de pildă, l-ar fi putut oferi în cunoaşterea şi clarificarea unor elemente din cultura română. E greu de analizat, astăzi, dacă acest izvor a fost ignorat cu bună ştiinţă ori dacă a fost nesocotit din pricina procesului rapid de modernizare a culturii româneşti, început în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Cercetătorii români s-au interesat şi au ajuns să cunoască spaţii culturale mult prea îndepărtate de matca profundă a culturii neamului românesc, devenind tot mai puţin preocupaţi de un spaţiu pe care cu mare greutate vor reuşi să-l recupereze. Un exemplu sunt traducerile din perioada interbelică, din bulgară în română, atât în presă, cât şi în volum, care se caracterizează prin sărăcie, fiind realizate de nespecialişti, simpli cunoscători ai limbii bulgare, care traduceau ori scriau ocazional. Despre traducerea unor culegeri de folclor ori despre realizarea unor studii bazate pe cunoaşterea folclorului bulgar, atât de important pentru istoria românilor, cu atât mai puţin se poate vorbi în epocă. Iar în perioada comunistă, nu s-a putut face atât cât s-ar fi dorit, nici în privinţa unor texte fundamentale medio-bulgare, ori ale slavonei de alte redacţii (rusă, sârbă), care ne privesc în mod direct pe noi, românii. Asta, în pofida faptului că şcoala românească de slavistică a fost una strălucită, de-ar fi să-i amintim numai pe academicianul Gheorghe Mihăilă, P.P. Panaitescu, Ioan C
