Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O scrisoare nepierdută

Publicat in Academia Catavencu, vineri 16 august 2013 ·

Povestea e următoarea: aflat în zbor deasupra Americii mult iubite (într-un avion şi fără costumul său alb cu aripi), Elvis Presley – cel de dinaintea morţii sale, nu acela de după, care mai apare uneori în calea unora pentru care Prozacul nu mai e de niciun folos – a avut o revelaţie teribilă. Măreaţa patrie era invadată de agenţi comunişti, hipioţi şi beatleşi subversivi. Nu se făcea ca un american adevărat, cu vajnice convingeri de dreapta şi zeci de arme în panoplie, să părăsească mereu clădirea fără să lupte. Cum SUA au fost şi rămân o republică prezidenţială, negândindu-se nimeni la ei să schimbe Constituţia din plictiseală, problema nu îi putea fi rezolvată decât de Preşedinte. Care la vremea aceea se numea Nixon, un vajnic om de dreapta şi el, neatins încă de vreun Watergate compromiţător. Aşa că a pus mâna pe stilou şi pe câteva foi din bloc-notesul aflat la îndemână în avion (românii nu aveau acces pe atunci în aeronavele American Airlines) şi i-a scris acestuia o scrisoare avântată, în care îi cerea să-l facă agent secret FBI; urmând ca în respectiva calitate să lupte cu insigna sub haină şi mâna pe trăgaciul din buzunar împotriva cohortelor destabilizatoare. Cererea nu a rămas fără răspuns, ştiut fiind că America îşi respectă simbolurile, indiferent de starea lor psihică. Elvis a fost invitat la Casa Albă unde, după ce şi-a lăsat Coltul de buzunar în custodia gazdelor, a beneficiat de o întâlnire de jumătate de oră cu Preşedintele. Acesta a luat act de neobişnuita cerere şi, sfătuit de consilieri, l-a investit pe cântăreţ cu titulatura de agent federal onorific. Elvis l-a îmbrăţişat pe Nixon (nu ştim dacă i-a şi cântat ceva cu dedicaţie) şi, încântat de reuşită, a sărbătorit-o achiziţionând încă patru maşini Mercedes, pe lângă cele zece aflate deja în garajul personal. Nu se cunosc amănunte despre activitatea monstrului sacru în noua sa funcţiune. S

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Mesajul premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs, duminică, 20 iulie 2025, în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. „Suntem parte a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanție și o responsabilit

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 33 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°