Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, ca saptamana viitoare va numi un ministru al Transporturilor care, in termen de 60 de zile, sa finalizeze si procedura de privatizare a CFR Marfa, inclusiv semnarea contractului.
"In interiorul acestor 60 de zile trebuie semnat si contractul. Vreau si sper ca saptamana viitoare sa avem un ministru al Transporturilor, definitiv, care, evident, asta va face, in primele 45 de zile ale mandatului sau se va ocupa ora de ora, minut de minut, de contractul cu CFR Marfa.
Eu, ca prim ministru, nu pot sa fac acest lucru, iar secretarul de stat, domnul Ghivu, care, practic, conduce activitatea de zi cu zi, nu are baza juridica si politica, ca ministrul plin, de a gestiona un proces extrem de complicat. Ideea nu e doar sa semnezi o hartie. Ideea e sa o negociezi, sa vezi exact toate lucrurile care tin de investitii, de personal, de plata diverselor obligatii", a spus Ponta.
El a afirmat ca este o problema foarte serioasa, dar a fost tratata "neserios" de presedintele Traian Basescu.
"A fost tratata, la un moment dat, neserios de domnul presedinte (n.r.- Traian Basescu) care vorbea tot felul de verzi si uscate pe la televizor. Ne-am dus la CSAT, a fost intrebat: aveti ceva concret? Nu. Atunci taci din gura si lasa-ne in pace cu CFR-ul. Si noul ministru de asta se va ocupa", a spus Ponta.
Cuvinte cheie:CFR, calatori, marfa, privatizare, companii.public, privat, economie, administratie
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, ca saptamana viitoare va numi un ministru al Transporturilor care, in termen de 60 de zile, sa finalizeze si procedura de privatizare a CFR Marfa, inclusiv semnarea contractului.
"In interiorul acestor 60 de zile trebuie semnat si contractul. Vreau si sper ca saptamana viitoare sa