Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parc de joacă pentru copii în Parohia “Precista Mare”

Publicat in Ziarul de Roman, vineri 16 august 2013 ·

Spaţiul de joacă va fi realizat pe un teren al parohiei de lângă Biserica “Precista Mare”. Proiectul este realizat cu sprijinul unor agenţi economici privaţi şi cu fonduri parohiale.

Parohia “Precista Mare” va amenaja un spaţiu de joacă pentru copii. Terenul ales de preoţii Bisericii “Precista Mare” pentru realizarea acestui parc se află în curtea interioară a Spitalului Vechi, pe lungimea gardului împrejmuitor al lăcaşului de cult. Intrarea în parcul de joacă va fi atât din curtea bisericii, cât şi din stradă. Despre motivele amenajării acestui parc ne spune chiar parohul Bisericii “Precista Mare”, părintele Dan Antoce: “Înfiinţarea unui parc de joacă pentru copii s-a făcut din raţionamente practice. Ne-am gândit la părinţii care vin la biserică împreună cu copiii şi care îşi pierd răbdarea şi încep să alerge prin spaţiile verzi din curtea bisericii. Ne-am lovit de această situaţie pentru că şi eu, şi părintele Buzdugan, avem copii mici şi se întâmplă acelaşi lucru când îi aducem la biserică. Un parc de joacă pentru copii este ceva ce ne lipseşte”.

Deschiderea locului de joacă s-a dorit a fi un dar al parohiei pentru cei mici.

Deşi iniţiativa nu este singulară, câteva parohii din ţară reuşind punerea în practică a acestui proiect, în Roman este o noutate.

Discuţii despre amenajarea unui parc pentru copii la Biserica “Precista Mare” au existat încă de anul trecut. “Anul trecut, s-a discutat despre amenajarea unui parc la Biserica «Precista Mare» şi domnul primar Leoreanu, membru în Adunarea Eparhială, a fost încântat de idee şi a spus că ne va sprijini”, a spus părintele Antoce.

Dorinţa a devenit hotărâre fermă, dar cu sprijinul unor agenţi economici privaţi din Roman şi cu resursele parohiale.

Părintele Antoce spune că lucrările de amenajare a parcului vor fi realizate în maxim trei săptămâni. “Iniţial, am dorit să realizăm acest p

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 30 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 8 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 25 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 28 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°