Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu la cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de navă

Publicat in Puterea, vineri 16 august 2013 ·

Traian Băsescu se află la Centrul de simulare al CERONAV din Constanţa, unde va susţine o testare pe un simulator de navigaţie, în cadrul cursurilor de reconfirmare a brevetului de comandant de navă, el spunând că are emoţii, dar că este mai uşor să conduci o ţară decât o navă .

Traian Băsescu a ajuns la sediul Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) în jurul orei 8.45, fiind îmbrăcat în costum de comandant de navă

"Este un examen, doar nu era să vin îmbrăcat în blugi", a explicat preşedintele.

Traian Băsescu a declarant că este pentru prima dată când trebuie să dea examenul pentru reconfirmarea brevetului.

"Nu există examen la care să nu ai emoţii. Şi am şi o problemă. Este prima dată de când m-am dat jos de pe navă când am întreruptă valabilitatea brevetului de comandant. Anul trecut mi-a expirat dreptul de a mă urca pe o navă în funcţia de comandant, pentru că am fost ocupat cu suspendarea", a spus şeful statului râzând.

Întrebat cum crede că va fi testarea la simulatorul de navigaţie, Traian Băsescu a spus că se aşteaptă la situaţii de navigaţie care îi sunt familiare.

"Vor fi foarte apropiate de realitate pentru că se bazează pe hărţi reale", a mai afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a spus că este mai uşor să conduci o navă decât o ţară: "Ţara este mai greu de condus decât o navă. La bordul navei comandantul nu prea are opoziţie", transmite Mediafax.

Traian Băsescu se află la Centrul de simulare al CERONAV din Constanţa, unde va susţine o testare pe un simulator de navigaţie, în cadrul cursurilor de reconfirmare a brevetului de comandant de navă, el spunând că are emoţii, dar că este mai uşor să conduci o ţară decât o navă .

Traian Băsescu a ajuns la sediul Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) în

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 14 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°