Un copil de cinci ani, din Stăuceni, a ajuns în stare gravă la spital, miercuri seară, după ce a fost lovit de o ambulanţă.
Accidentul s-a produs în momentul în care echipajul medical se deplasa cu girofarul pornit la un pacient cu probleme cardiace. Lăsat nesupravegheat, copilul a ţâşnit din curtea locuinţei şi a încercat să traverseze în fugă drumul naţional care străbate comuna, fără să se mai asigure, iar din cauza întunericului, şoferul ambulanţei, C. C., l-a observat prea târziu.
Izbit de maşină, micuţul a fost proiectat pe asfalt, cadrele medicale acordându-i primul ajutor. Ulterior, băiatul a fost preluat de o altă ambulanţă şi transportat la Secţia de pediatrie.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.