Mai multe localităţi au sărbătorit sau organizează la sfârşitul acestei săptămâni Zilele Comunei, prilej de distracţie pentru oamenii de la sate.
Deşi este criză, edilii mai multor localităţi din Vrancea au găsit bani în buget pentru a sărbători ziua comunităţii pe care o conduc.
Seria manifestărilor a fost deschisă de comuna Ciorăşti, unde a fost organizată prima ediţie a Zilei Comunei. Cu această ocazie a fost inaugurat Căminul Cultural reabilitat de curând, iar localnicii au participat la un spectacol folcloric oferit în centrul comunei.
Primarul Nicolae Braicău l-a avut oaspete la sărbătoare pe deputatul PDL Florin Secară, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa edilului care-i este şi coleg de partid.
„Vreau să remarc bunul gust şi calităţile de excelent gospodar ale colegului meu, Nicolae Braicău şi vreau să îl felicit pentru realizarea acestei investiţii şi pentru sărbătoarea oferită astăzi locuitorilor din Ciorăşti. Experienţa de om de afaceri şi de fost militar a lui Nicolae Braicău şi-a spus cuvântul. Căminul Cultural din Ciorăşti arata impecabil”, a precizat deputatul Secară. Foto Comunele, în sărbătoare
Tot ieri, la Vîrteşcoiu, a avut loc Ziua Comunei, evenimentul fiind onorat de prezenţa mai multor reprezentanţi ai administraţiei judeţene, în frunte cu prefectul Cătălin Popescu.
În cadrul manifestărilor a fost inaugurat Centrul Cultural „Învăţător Petre Saragea“, investiţie în valoare de 820 de mii de lei. Localnicii au fost apoi invitaţi la un spectacol oferit de ansamblurile folclorice „Ţara Vrancei“ şi „Nistoreanca“. Primarul din Vîrteşcoiu a acordat o Diplomă de Centenar Mărioarei Tudorancea, care în luna mai a împlinit 100 de ani.
Manifestări organizate cu ocazia zilelor unor comune vor avea loc şi sâmbătă şi duminică, respectiv la Vulturu, Suraia, Băleşti, Gura Caliţei şi Milcovul. Un eveniment deos