În zilele fierbinţi, tot ce-ţi doreşti este să bei ceva care să te răcorească, să-ţi dea energie şi, bineînţeles, care să nu „atârne“ prea tare la cântar. Cele trei dorinţe ţi se îndeplinesc dacă te răsfeţi cumpătat cu unul dintre deliciile de mai jos!
Limonada cu ghimbir te hidratează
Dacă vrei să alungi senzaţia de moleşeală datorată căldurii şi să-ţi „încarci bateriile“, prepară-ţi o limonadă gustoasă cu ghimbir. Taie cubuleţe 100 de grame de ananas, apoi adaugă o jumătate de lămâie şi o linguriţă cu ghimbir ras. Toate ingredientele se zdrobesc cu ajutorul unei linguri de lemn, iar deasupra se pune apă rece. Te vei delecta astfel cu o limonadă savuroasă, puţin acidulată, dar plină de vitamine şi minerale care te vor revitaliza. Poţi sta liniştită în privinţa siluetei, întrucât un pahar are numai 150 de calorii. În cazul în care vrei s-o îndulceşti, optează pentru o linguriţă cu miere.
Mixul de fructe şi iaurt îţi dublează forţele
În unele dimineţi chiar nu ai timp să-ţi prepari micul dejun, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-ţi iei porţia zilnică de energie. Îţi ia doar cinci minute să pregăteşti o licoare delicioasă care să conţină toate substanţele nutritive necesare pe timpul zilei. Ai nevoie de două piersici, din care ai scos sâmburii, 100 de grame de zmeură, 100 ml de suc proaspăt de portocale şi 100 ml de iaurt degresat. Se combină şi apoi se pun toate într-un blender, timp de un minut. Adaugă puţină gheaţă şi va deveni băutura ta preferată în zilele călduroase. În plus, conţine doar 160 de calorii.
Alte băuturi sărace în calorii găseşti pe clickpentrufemei.ro.