Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, a declarat, miercuri, la Universitatea de Varã de la Izvoru Muresului, cã este posibilã o reducere a taxei de vizã pentru cetãtenii români din Republica Moldova. “Este mai degrabã posibilã reducerea acestei taxe, chiar dacã România este parte a regimului de vize Schengen, ceea ce înseamnã cã ne conformãm si ne aliniem unor standarde privind emiterea acestor vize. Eu socotesc cã este necesar. Suntem în analizã privind posibilitatea mãcar a unor reduceri pentru vizele eliberate cetãtenilor romani din Republica Moldova. Dupã o analizã la nivelul ministerului, în concordantã cu procedurile europene vom putea sã dãm un rãspuns. Eu cred cã în aceastã toamnã putem sã avem o analizã privind posibilitatea reducerii costurilor de vizã”, a declarat Cristian David, rãsunzând unei întrebãri. Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni a mai spus cã, în contextul întãririi legãturilor dintre România si românii din afara granitelor, “poate fi luatã în considerare o simplificare a procedurilor de acordare a cetãteniei”. Potrivit acestuia, legãtura prin cetãtenie “este, pânã la urmã, singura legãturã trainicã si solidã pe care românii din afara granitelor o pot avea cu România”.
Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, a declarat, miercuri, la Universitatea de Varã de la Izvoru Muresului, cã este posibilã o reducere a taxei de vizã pentru cetãtenii români din Republica Moldova. “Este mai degrabã posibilã reducerea acestei taxe, chiar dacã România este parte a regimului de vize Schengen, ceea ce înseamnã cã ne conformãm si ne aliniem unor standarde privind emiterea acestor vize. Eu socotesc cã este necesar. Suntem în analizã privind posibilitatea mãcar a unor reduceri pentru vizele eliberate cetãtenilor romani din Republica Moldova. Dupã o analizã la nivelul ministerului, în conco