Panait Istrati a fost copilul unei ţărănci românce, Joiţa, şi al unui contrabandist grec, Ghergios Valsamis. S-a născut la Brăila, în august 1884, şi nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Mistuit de la vârste fragede de dorul de ducă, spintecat de o puternică dorinţă de a cunoaşte, de a-şi trăi viaţa până la ultimele consecinţe, la 12 ani îşi părăseşte mama, pe care, altminteri, a iubit-o enorm.

Parcursul existenţei lui Panait Istrati a fost o aventură extraordinară. A înfruntat umilinţa, mizeria şi pribegia. A fost, între altele, hamal în port, căldărar, zidar, servitor, purtător de reclame, fotograf. A fost ars de pribegie şi de soare, fără adăpost pe geruri câineşti, a fost bolnav, a fost flămând, a jucat barbut cu singurătatea şi cu moartea. Dar nu a renunţat, nu a abandonat lupta corp la corp cu o viaţă ieşită din comun. L-a reanimat întotdeauna o voluptate a trăirii, o vibraţie puternică de dincolo de lume.

În timp ce, preadolescent fiind, muncea la stăpân, băiat de prăvălie, ”nouăspre¬zece ceasuri de goană zilnică”, în cele câteva ore rămase libere citea cu pa¬timă. Lectura, ca alternativă salvatoa¬re, i-a fost, după cum a mărturisit, ”iz¬vorul tuturor bucuriilor şi al surprizelor unei vieţi de copil chinuit”.

A fost o hai¬mana autodidactă care a tânjit după dreptate, adevăr şi prietenie. Aşezat prin naştere între cei  marginali, declasaţi şi umili, participarea sa în 1905 la o manifestaţie de solidaritate cu revoluţia rusă este justificată. Călătoreşte apoi în Grecia şi în Egipt, ajunge la destinaţii de legendă: Pireu, Marsilia, Port Said şi Damasc. Susţine, până la un moment dat, mişcarea socialistă. S-a alăturat mişcării de stânga din epocă, a fost vicepreşedinte al asociaţiei franceze "Les Amis de l'URSS", l-a însoţit pe Nikos Kazantzakis (care va aminti de Istrati în romanul "Zorba Grecul") pe meleagurile Greciei, unde a ţinut