Cel putin 22 persoane au fost ucise, ieri, 15 august, in cel mai sangeros atentat din ultimele trei decenii comis la periferia de sud a Beirutului, fieful Hezbollah, miscare ce lupta impotriva insurgentilor din Siria alaturi de regimul lui Bashar al-Assad, potrivit unui nou bilant al politiei. Puternica explozie, revendicata de o grupare necunoscuta care se declara afiliata rebelilor sirieni, are rezonanta unei sfidari la adresa sefului miscarii siite Hassan Nasrallah, care a afirmat cu o zi inainte ca a luat masuri pentru a evita un al doilea atentat dupa cel din 9 iulie in acest cartier.
Potrivit unui bilant provizoriu al Crucii Rosii, atentatul s-a soldat, de asemenea, cu 325 de raniti. Anterior, Crucea Rosie a anuntat ca cel putin 18 persoane au fost ucise si aproximativ 250 ranite in deflagratia produsa la o intersectie din Roueiss, un sector rezidential si comercial foarte populat de la periferia siita.
Agentia Nationala de Informatii (ANI) a anuntat vineri dimineata ca sapte persoane, inclusiv un barbat si trei copii ai sai, au fost dati disparuti. Un locuitor a povestit pentru un post de televiziune libanez ca a vazut o furgoneta care s-a intors de trei ori in acest sector, ca si cum cauta un loc pentru a parca, inainte de a exploda in plina strada. Un alt martor ocular a vorbit despre un adevarat "seism".
Un fotograf al AFP a vazut masini in flacari, cadavre carbonizate si cladiri incendiate care obligau pompierii sa foloseasca scarile pentru a scoate afara locatarii blocati in apartamente. Unii purtau masti de gaze pentru a nu se asfixia. Persoane din cadrul serviciilor de securitate ale Hezbollah, in civil, erau prezente in masa in apropierea zonei, unde anchetatorii cautau indicii in mijlocul unei gramezi de carcase de masini carbonizate.
Postul de televiziune al Hezbollah, Al-Manar, a prezentat imagini cu