Într-una din zile, aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească, predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis:

“Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere de mâncare. lisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă, daţi-le voi să mănânce! Iar ei l-au răspuns: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici!” Şi I-au fost aduse. Şi luându-le în mâini, Şi-a înălţat privirea către cer, S-a rugat Părintelui Său, le-a binecuvântat şi le-a dat ucenicilor Săi, iar ucenicii mulţimilor. Şi nu erau puţine persoane, ne spune Evanghelia, erau cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, şi toţi aceia, prin minune dumnezeiască s-au săturat, ba încă au mai şi rămas douăsprezece coşuri de fărămituri. Aceasta este, pe scurt, minunea pe care o relatează această evanghelie! Şi este lesne de înteles că toată lumea a fost bucuroasă în seara aceea, pentru că a primit în dar hrană.

A primit hrană sufletească, prin învăţătura Mântuitorului, dar a primit şi hrana aceasta pământească. Omul fiind format din două părţi, adică trup şi suflet, are în viaţă şi bucurii sufleteşti şi bucurii pământeşti, are şi ispite sufleteşti şi ispite trupeşti. Are nevoie pe pământ de hrană sufletească pentru mântuire şi de hrană trupească materială pentru a-şi menţine viaţa în trup. Pentru hrana materială avem părinţi care se îngrijesc de copii şi le asigură cele necesare vieţii. Iar pentru hrana duhovnicească necesară mântuirii sufletelor, avem părinţi duhovniceşti, care se îngrijesc de mântuirea credincioşilor încredinţaţi lor de Hristos.

Cea dintâi hrană este învăţătura de credinţă. Ea este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvântul viu şi neschimbat propovăduit de Fiul lui Dumnezeu şi de Sfinţii Apostol