Vasile Blaga a afirmat, la Baia Mare, că PDL va stabili în Colegiul Director varianta pe care se va merge pentru desemnarea candidatului partidului la prezidenţale, dar că este deschis şi faţă de celelalte formaţiuni de dreapta şi centru dreapta pentru a găsi “cea mai bună formulă”.
Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, înaintea Colegiului Director al PDL de la Baia Mare, că viitorul candidat al partidului la prezidenţiale trebuie să cunoască foarte bine problematica funcţiei prezidenţiale, să ştie exact atribuţii de politică externă, de apărare.
“Trebuie să fie bine pregătit în zona asta. Un om integru, un om serios, un foarte bun administrator dovedit”, a spus Blaga.
El a arătat că în partid există oameni care să îndeplinească aceste condiţii şi că un lucru cert este că PDL va avea un candidat la alegerile prezidenţiale, iar în cadrul şedinţei se va stabili varianta pe care se va merge pentru desemnarea acestuia.
“Noi suntem deschişi cu celelalte formaţiuni de centru dreapta, de dreapta, să găsim cea mai bună formulă pentru prezidenţiale”, a spus el.
Întrebat dacă în Colegiul Director se va analiza poziţia critică a Elenei Udrea la adresa partidului, Blaga a răspuns: “Nu avem astfel de teme de discuţii”.
Vasile Blaga a afirmat, la Baia Mare, că PDL va stabili în Colegiul Director varianta pe care se va merge pentru desemnarea candidatului partidului la prezidenţale, dar că este deschis şi faţă de celelalte formaţiuni de dreapta şi centru dreapta pentru a găsi “cea mai bună formulă”.
Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, înaintea Colegiului Director al PDL de la Baia Mare, că viitorul candidat al partidului la prezidenţiale trebuie să cunoască foarte bine problematica funcţiei prezidenţiale, să ştie exact atribuţii de politică externă, de apărare.
“Trebuie să fie bine pregătit în zona asta. Un om integru, un om seri