Un atacant român ameninţă cu retragerea de la naţională. Cum de nu se cutremură munţii?
Să amestecăm merele cu perele, să vedem ce iese. Dezgustat, Ciprian Marica vrea să se retragă de la echipa naţională a României. Fericită şi eliberată, franţuzoaica Marion Bartoli şi-a anunţat retragerea din circuitul profesionist. La ea, hotărîrea este definitivă. Şi nu este provocată nici de ingratitudinea suporterilor, nici de criticile vreunui “om de tenis”. Dacă există aşa ceva. Oameni de fotbal, oameni de tenis. Poate mai interesant ar fi să vorbim despre oameni pur şi simplu. Oameni care obosesc, se simt trădaţi, dezamăgiţi.
Anunţul lui Marion Bartoli a şocat lumea tenisului. Acum doar o lună cîştigase titlul la Wimbledon jucînd sigur, solid, pe alocuri entuziasmant. Trăia cel mai bun moment al carierei. Arăta mult mai liniştită aşa, scăpată de sub monitorizarea patern-dictatorială a domnului Walter Bartoli. Tată-Pygmalion, tată-antrenor, tată-medic, doar tată-tată mai puţin. Ajunsese pe vîrf la 28 de ani fără să fi arătat foarte obosită. Avea lumea la picioare.
Lumea de la picioare o aştepta. În fond, de ce nu o campioană mai puţin elegantă decît Justine Henin şi mai puţin puternică decît Serena? Nu era nici frumoasă, nici suplă ca Maria. Nici răsfăţată precum Caroline. Era ea, fără talie de viespe, supramotivată, dînd tare în minge cu două mîini şi pe forehand, şi pe backhand. Agitată şi vie, atentă şi plină de voinţă, inteligentă şi cu simţul umorului. A pus punct fără preaviz. Vrea să îşi trăiască viaţa. Viaţa de dincolo de tenis. Este un motiv suficient de puternic încît să te desparţi de glorie exact atunci cînd ai dat mîna cu ea, iar ea ţi-a surîs complice? Probabil că da.
Ciprian Marica trăieşte drame mai feminine, deşi este bărbat în toată firea. Prezenţă activă în reţelele de socializare, dar anemică pe terenul de fotbal, Marica a jucat în
