Zece persoane au ajuns la spital după ce au băut prea mult de Sfânta Maria şi s-au luat la bătaie. Printre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale s-au aflat şi fraţii Silviu şi Ioan M. din Vlădeni. Cei doi le-au povestit cadrelor medicale că au fost atacaţi cu o sabie artizanală, de Constantin F. de 32 de ani, din Suceava, care le-a reproşat că nu i-au restituit la timp un împrumut. Cei doi fraţi au suferit răni grave la nivelul braţelor, însă au refuzat să depună plângere. Totuşi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) i-a făcut dosar penal atacatorului pentru port fără drept de armă şi violare de domiciliu.
Tot noaptea trecută au ajuns la spital şi Carmen R. de 45 de ani, din Unţeni, după ce a fost agresată de un bărbat din sat şi alţi doi bărbaţi din localitatea Stânceşti, care s-au luat la bătaie pe fondul consumului de alcool.