Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principesa Irina va fi cercetată în libertate, dar nu poate părăsi teritoriul Statelor Unite

Publicat in Ora de Iasi, sâmbătă 17 august 2013 ·

Un judecător american a decis ca principesa Irina a României să fie cercetată în libertate pentru organizarea de lupte de cocoşi ilegale, informează România TV. La cererea procurorilor însă, principesa este monitorizată prin GPS cu ajutorul unei brăţări electronice.

La audierea în faţa instanţei, principesa a pledat nevinovată pentru toate capetele de acuzare. Procurorul a atras atenţia judecătorului că principesa Irina ar putea părăsi Statele Unite înainte de primul termen al procesului, programat pentru 15 octombrie, şi să plece în România sau Elveţia, ţară care i-a eliberat paşaportul.

În consecinţă, instanţa a decis ca principesei să-i fie confiscat paşaportului şi să i se instaleze o brăţară electronică prin care să fie monitorizată.

Principesa Irina, una dintre fiicele regelui Mihai, a fost arestată în SUA pentru că ar fi organizat lupte de cocoşi. Ea şi soţul său, John Wesley Walker, au fost arestaţi în Oregon şi riscă zeci de ani de închisoare.

Alături de cei doi au mai fost reţinute alte 16 persoane din Oregon şi Washington. Potrivit procurorilor, Principesa Irina şi soţul său, fost adjunct de şerif, ar fi organizat cel puţin zece lupte ilegale de cocoşi în perioada 1 aprilie 2012 şi 19 mai 2013. Ei riscă în total 60 ani de închisoare, câte 5 pentru fiecare dintre cele 12 capete de acuzare, dar şi o amendă de 250.000 de dolari. Mai mult, ar putea să îşi piardă ferma.

John Wesley Walker şi Irina Walker sunt acuzaţi, împreună cu alte patru persoane, de organizarea de pariuri ilegale.

Procurorul a explicat într-un comunicat că luptele de cocoşi sunt interzise prin lege pe tot teritoriul Statelor Unite. Pe lângă faptul că sunt o practică barbară, acestea pun în pericol sănătatea şi siguranţa publică şi facilitează comiterea altor infracţiuni, a adăugat procurorul însărcinat cu dosarul.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Un

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 30 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°