Producătorul de lactate Sutaş, o afacere de familie pornită în 1975 în Turcia de către familia Yilmaz, care a preluat activele din România ale Tnuva, va primi un împrumut de 50 mil. euro de la BERD pentru a-şi susţine programul de investiţii din Turcia, dar şi extinderea în România şi Macedonia.
Grupul turc, cu peste 3.200 de angajaţi, a finalizat preluarea activelor fabricii Tnuva din Popeşti-Leordeni în luna februarie a acestui an, în urma unei tranzacţii în care vânzătorul a fost un antreprenor local, Dan Mutu, proprietarul grupului Anabella din Vâlcea.
Mutu a preluat terenul şi fabrica de lactate Tnuva în urma procesului de licitaţie organizat după declararea falimentului companiei Tnuva.
La acel proces au participat şi investitorii turci, care însă au fost descalificaţi pentru unele nereguli procedurale.
Acţionarii Sutaş nu au renunţat însă la ideea de a cumpăra întregul pachet de active care a aparţinut israelienilor de la Tnuva: clădire, terenuri, dar şi linii de producţie. Discuţiile s-au purtat astfel cu Dan Mutu, care preluase în urma mai multor licitaţii toate activele Tnuva prin intermediul companiei Fralvil. Sutaş a finalizat negocierile în primăvară, iar primele estimări de la acea vreme indicau că turcii vor începe producţia în 2014.
În raportul publicat de BERD se arată că o parte din împrumutul de 50 mil. euro acordat investitorilor turci va merge către piaţa românească, fără a preciza însă despre ce sumă este vorba.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.08.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri al