Întîiul cantonament s-a făcut la Sinaia, la Sanatoriu. Terenul de joc era plin de pietre, se mergea la teatru, se băgau ceaiuri dansante. Cu Gică Popescu I ori “Sfinxul” Alecsandrescu printre truditori

“Bufffff! Trosc!”. Într-o fracţiune de secundă Cozac e sub pat. Acolo unde odihnesc 12 gamele. Pline cu apă. “Băăă neinstruiţilor, astea-s glume?”, întrebă ca pentru sine în timp ce Penzeş, aflat la un cioc de barză, numără, cu glas tare, şuruburile scoase. Se ridică, dă să iasă pe uşă, dar, de deasupra capului, conţinutul celei de-a 13-a gamele pleacă spre el… N-are timp să suduie. Pică pe scările ce duc la parter. Un pişicher a uitat, acolo, un lighean. Logic, plin cu lichidul vital. “Pletosule, să te văd eu, mîine, la meci, cît de fîşneţ eşti!”, se aude de jos. Panait e cel luat în vizor. A încercat să dribleze pînă în ultima clipă frizerul. Ajunsese în prelungiri, simţea că se poate cu penaltyurile, dar o foarfecă nemiloasă, intrată prin alunecare, îl deposedase de podoaba capilară.

Fotbalul pe nasturi

Sanatoriul Militar Sinaia. Al doilea cat. Cernea sporovăieşte cu Taborschi, mezinul trupei. Ăst din urmă vrea să lămurească problema. “Nu m-au bătut copiii ăia, aşa cum o aruncaţi voi pe aici. M-am împiedicat de ei în iarba Cişmigiului. «Nene, te bagi la nişte nasturi?», m-au luat la întrebări. M-au lovit sub ţurloaie, era clar că aveau geana pe mine şi ştiam că-s mort după hapuri. N-am pierdut din neştiinţă, parol, da’ aveau doi nasturi la fel!”. Lăzăreanu nu-i ia în seamă. El e “profi”. De la 13 ani s-a băgat la a juca fotbal. L-a dat pe polo pe apă, pe care l-a abandonat pentru hocheiul pe gheaţă. Mirosea a parfum de Ripensie şi de Ciocan. Stă geană pe geam. Gata! A văzut maşina! Din ea coboară generalul Oreste Alexandrescu, băiat cu ştaif şi lampas la pantalon. A adus proviziile. Lăzăreanu, cu cea mai bună priză din lume, prinde două pîini d