Ne aflăm în perioada liturgică numită în calendar "după Rusalii". Este momentul să reflectăm asupra importanţei şi rolului Duhului Sfânt în viaţa unui creştin, oprindu-ne, în acest articol, mai mult asupra dimensiunii învăţătoreşti/pedagogice.
În timpul în care a vieţuit, ca un om, pe acest pământ, Mântuitorul a căutat să-i înveţe pe ucenicii Săi tainele împărăţiei cerurilor. De aceea Îl şi numeau mulţi ca fiindu-le "Învăţător". Când îi încurajează să mărturisească despre El "în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri", Hristos le dezvăluie o taină, anume că "Duhul Sfânt vă va învăţa, chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi" (Luca 12, 12). Aşadar, nu le spune: "Ca şi până acum, Eu însumi vă voi învăţa cele de trebuinţă", ci îi încredinţează purtării de grijă a celei de a treia Persoane a Preasfintei Treimi.
Practic, avem aici anunţată o a treia etapă a dumnezeiescului mod de educare a omului, astfel încât acesta să se dezveţe de cele trupeşti şi să înveţe cele duhovniceşti. Prima etapă a fost cea din perioada numită veterotestamentară, când omul a primit învăţătura lui Dumnezeu prin intermediul celor aleşi spre a-I fi "purtători de cuvânt", adică proorocii. Apoi, însuşi Fiul lui Dumnezeu a grăit oamenilor, faţă către faţă, căci S-a deşertat de slava Sa, luând trup omenesc din Fecioara Maria. Dar această venire a lui Mesia, cel mult aşteptat, nu a marcat sfârşitul acestui proces de edificare, de restaurare a omului, ci a pregătit cea de-a treia perioadă din istoria omenirii, cea în care Duhul Sfânt se pogoară şi-i "umple" pe cei ce se deschid, cu credinţă, către Dumnezeu şi care devin, astfel, "plini de Duh Sfânt".
De aceea, în cea de a cincizecea zi de la învierea Domnului, "din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau" (FA 2,2). Atunci "li s-au arătat, împărţite, limbi
