S-a scris și s-a vorbit mult despre acest individ tragi-comic și de foarte multe ori, în termeni ironici. Eu însămi l-am transformat într-un personaj de pamflet, reflectând astfel ceea ce gândesc și simt cu adevărat: dezgust, dispreț și un oarecare amuzament.

Dintre multele figuri nepotrivite a ocupa funcții în stat, Antonescu și Ponta reprezintă două tipuri de caractere diferite, dar ale căror trăsături esențiale i-au adus împreună: Ponta reprezintă tipul fără scrupule, inconsecvent, mitoman și hoț lipsit de conștiință, iar Antonescu, un individ dominat de obsesii, de ură, un personaj răzbunător ce nu-și poate controla umorile, reacțiile, limbajul și gestica.

Am mai spus-o și repet că Antonescu nu e bun de politician, exceptând discursul fără substanță din care răzbate doar ura și neputința. el nu are nimic de oferit electoratului, de aceea a și acceptat reducerea prerogativelor prezidențiale până la diluarea aproape totală al rolului acestuia. Pe el nu-l interesează să rămână în istorie prin fapte, ci doar cu numele, considerând că a se afla deasupra tuturor în virtutea funcției este de ajuns. În definitiv, cu lenea ajunsă proverbială, demonstrată dincolo de bârfele și poveștile celor care l-au cunoscut de-a lungul vieții, și de chiulangita cronică de care suferă, Crin Antonescu admite tacit că el ca președinte n-ar prea vrea să se obosească inutil cu treburile statului, preferând să se limiteze la vizite oficiale, la poze de grup și la a i se da onorul când descinde din aeronava prezidențială.

Mă-ntreb câte insomnii îi provoacă președintele Băsescu perceput ca fiind unicul obstacol în calea viselor sale, din moment ce inevitabil, orice declarație de presă, orice discurs al lui Antonescu ajunge invariabil la manifestarea urii sale plenare față de Traian Băsescu. Cât de adâncă să fie obsesia încât să nu și-o poată controla în nicio î