Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principesa Irina va fi judecată în stare de libertate pentru acuzațiile legate de organizarea unor lupte ilegale de cocoși la ferma sa din Oregon

Publicat in News Timisoara, sâmbătă 17 august 2013 ·

Principesa Irina, fiica regelui Mihai, va fi judecatã în stare de libertate în procesul în care este acuzatã de organizarea ilegală a unor lupte cu cocoşi.

Decizia instanței din statul american Oregon a fost preluată de presa americană.

Potrivit site-ului Heraldandnews.com, judecătorul a decis eliberarea principesei Irina şi a soţului acesteia.

Cei doi își susțin în continuare nevinovăţia în raport cu acuzațiile care le se aduc.

Procesul ar urma să înceapă în data de 15 octombrie.

Irina Kreuger Walker şi soţul ei, John Wesley Walker, fost ajutor de şerif în comitatul Coss, au fost acuzaţi că au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi la ferma lor din apropiere de Irrigon, în statul american Oregon, în perioada aprilie 2012 – mai 2013, obţinând un profit de aproximativ 2.000 de dolari pe zi (1.500 de euro).

Acuzaţiile care îi vizează sunt legate de organizarea unui sistem ilegal de jocuri de noroc şi conspiraţie pentru încălcarea Legii statale privind protecţia animalelor.

Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu pinteni ataşaţi de picioare, care luptau până la moarte într-un sport sângeros interzis în acest moment în 50 de state americane.

Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate, potrivit acuzării.

John şi Irina Walker – împreună cu vecinii lor David Sanchez, 29 de ani, şi Aurelia Garcia Mendoza, 33 de ani, şi prieteni din Hermiston, Mario “El Cuba” Perez, 62 de ani, şi Jose Luis Virgen Ramirez, 48 de ani – au fost cu toții acuzaţi de organizarea unor jocuri de noroc ilegale şi de sacrificarea ilegală a unor animale, prin luptă, la ferma deținută de soţii Walker în comitatul Morrow.

Pentru fiecare cap de acuzare, ei riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 4 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum o ora
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum 2 ore
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 4 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°