Drobeta-Turnu Severin te cucereşte din prima clipă datorită istoriei acestor locuri fabuloase. Cetatea Severinului, Castrul Drobeta, Piciorul Podului lui Traian sunt doar câteva dintre motivele pentru care merită poposit în oraşul-port de la malul Dunării. În acest episod din campania ”Adevărul” - ”125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă” vă invităm să poposim în aceste locuri.
Dacă ajungi în Drobeta-Turnu-Severin nu poţi rata centrul istoric al oraşului. O plimbare de-a lungul Dunării înseamnă şi un popas la Cetatea Severinului, ale cărei ziduri bine structurate, de o masivitate impresionantă îţi taie răsuflarea.
Primăria oraşului a căutat fonduri europene pentru a scoate la lumină cea mai de preţ moştenire a acestor locuri: istoria. Astfel, de circa trei ani, Cetatea Medievală şi în imediata apropiere – Palatul Cultural “Theodor Costescu” – au intrat într-un amplu proces de reabilitare cu fonduri europene, în valoare de 14 milioane de euro, şi sunt pe cale să devină un produs turistic de mare valoare.
"Suntem în plin process de reabilitare. Cetatea va fi pregătită pentru vizionare şi redată marelui public, iar lucrarea este una foarte complexă. Sunt convins că finalizarea ei va însemna un aflux de turişti pentru municipiul Drobeta-Turnu-Severin şi integrată într-un circuit turistic, care s-ar compune din Cetatea Medievală, Castrul Roman, Muzeul Porţilor de Fier şi Castelul Artelor, sunt convins că vor reprezenta unul din traseelede atracţie turistică din municipiul nostru", spune Nicolae Paponiu, city managerul oraşului Drobeta-Turnu-Severin.
Monede scoase la suprafaţă
La câteva săptămâni de la demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Cetăţii Medievale a Severinului s-au făcut şi primele descoperiri importante. Au fost găsite 159 de monede care circulau pe piaţă în secolul al XVI-lea prin această parte a