În localitatea suceavană Cacica se găseşte una dintre cele mai spectaculoase saline din România. Galeriile vechi de sute de ani, capela ortodoxa şi cea catolică, Lacul Sărat, unic în ţară, sala de dans, terenul de sport, locul de joacă pentru copii sunt doar câteva dintre locurile pe care trebuie să le vedeţi.
Salina Cacica se găseşte în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Suceava. Obiectiv turistic încă de la jumătatea secolului trecut, salina Cacica este spectaculoasă prin vechime, simplitate şi spaţii generoase, pregătite pentru vizitare, dispuse pe mai multe orizonturi. Aerosolii salini cu efecte terapeutice, puritatea şi frumuseţea locului şi temperatura constantă, recomandă salina în orice anotimp pentru relaxare şi agrement.
Una dintre cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură din Europa, salina este unică prin faptul că galeriile sale au fost săpate de mână, făra nici un utilaj. Pentru exploatarea şi extragerea sării din Salina Cacica nu au fost folosiţi vagoneţi, singura cale de acces în subteran sunt treptele de brad, mineralizate de saramura ce a pătruns în lemn în decursul timpului. Temperatura în mină este de aproximativ -15 grade Celsius, aşa că turiştilor li se recomandă să fie atenţi la vestimentaţie.
Munca ocnaşilor de altădată a lăsat adevărate lucrări de artă: scări de acces tăiate în masivul de sare, tavane boltite sau galerii imense. Dar adevărata măsură a măiestriei celor ce au săpat sarea, o constituie mica biserică dăltuită în sare la o adâncime de 27 de metri şi sala de bal aflată la 37 de metri adâncime.
Capela cu pereţii, altarul şi amvonul dăltuite în sare Foto Salina Cacica
Capela romano-catolică Sf. Varvara este primul obiectiv cu care vă întâlniţi la coborârea în mină. Aflată la capătul scărilor, după 192 de trepte, la 21 metri adâncime, capela a fost construită în anul 1806