CIA a recunoscut pentru prima oară că Zona 51 (Area 51) a fost folosită pentru testarea avionului de spionaj U-2, potrivit unor documente recent desecretizate.
Documentul obţinut de o universitate americană descrie achiziţia complexului din Nevada, în 1955, cu scopul de a dezvolta un avion secret de spionaj. De asemenea, este explicată şi legătura dintre acest loc şi OZN-uri şi extratereştri.
Locul a fost ales mai ales pentru că era foarte aproape de o instalaţie de testare nucleară. "U-2 a fost un proiect top secret", a spus Chris Pocock, un jurnalişst britanic specializat în acest program, pentru BBC.
U-2 a fost folosit pentru spionarea Uniunii Sovietice în Războiul Rece şi este utilizat şi azi de Forţele Aeriene americane.
Documentul a fost desecretizat parţial în 1998, însă în această lună au fost făcute publice şi restul detaliilor, la cererea Arhivei Naţionale de Securitate din Washington.
CIA, Forţele Aeriene şi compania Lockheed au pus la cale încă din 1955 bazele avionului U-2. Documentul susţine că numărul mare de persoane care susţineau că au observat OZN-uri erau de fapt induşi în eroare de zborurile test ale avionului de spionaj, care urca la înălţimi foarte mari.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: SCANDAL în CASA REGALĂ a României. Principesa Irina a fost ARESTATĂ în SUA. PLUS reacția Regelui Mihai | VIDEO
Traian Băsescu a obținut reconfirmarea brevetului de comandant de cursă lungă: "A fost normal, pentru mine nu poate fi ceva spectaculos" | VIDEOPonta, rafală de INVECTIVE la adresa preşedintelui Băsescu: TICĂLOŞIE, TUPEU, NESIMŢIRE
TOP 3 ARTICOLE POPULARE: Ceaușescu și legăturile lui cu EXTRATEREȘTRII. Teoria ÎNFIORĂTOARE conform căreia dictactorul le oferea extratereştrilor copii din orfelinatele-lagărLa ce s-au gândit acești părinți IRESPONSABILI? Cele mai CRUDE farse făcute propriilor C