Mă-ntreb cum ar fi reacționat pudicii noștri condeieri în cazul în care Corina Crețu ar fi avut o relație, fie și platonică, nu cu generalul, ci cu șoferul lui Powell. Mamă, ce de reacții ofuscate, câte voci scandalizate n-ar fi sancționat „relația nepotrivită” dintre un europarlamentar și un biet amploaiat oarecare! Drept „nepotrivită” este categorisită și aventura (consumată, pare-se, doar electronic) cu un fost secretar de stat. De data asta, Corina a țintit prea sus, și nu se cuvine! De ce nu se cuvine? N-are dreptul o femeie necăsătorită să viseze generali pe pereți și să se îndrăgostească de cine poftește? Corina, noua „Mata Hari” descoperită de senilul Pacepa, nu-i deloc irezistibila vampă sex-simbol, are o înfățișare onorabilă și-atât, fără a țâșni numaidecât în relief și a magnetiza dramatic privirile asistenței.
Dacă e s-o spunem până la capăt, atunci, poftim: are, biata, un ochi de sticlă și oasele hrentuite după un cumplit accident de mașină. Așa că, probabil, nu atracția fizică a fost numaidecât hotărâtoare în înfiriparea relației transoceanice, ci o anume compatibilitate sufletească și intelectuală, repere care, de regulă, într-o astfel de intimă ecuație, rămân cu statutul necunoscutei X. În jurul lui Clinton roiau zeci de gazetărițe mai piciorongate și mai fosforescente; totuși, președintele SUA, cel mai puternic om din lume, i-a acordat interviul Corinei. A rămas, până acum, singurul gazetar român care a intervievat un președinte american. Va fi având fata asta ceva și în afara pletelor blonde, că nu-i de colo să te remarce prezidentul Americii și să-ți accepte mesajele amoroase Secretarul de stat!
A o trata, cum scrie Mihăescu, drept o „curtezană versată” care și-a construit cariera „cocoțându-se pe umerii bărbaților” (arătați-mi-o pe aceea care a făcut carieră „cocoțându-se” pe umerii… femeilor!) e-o prostie indecentă. Nu-s avocatul C
