Numărul refugiaţilor sirieni a ajuns la aproape două milioane, două-treimi dintre aceştia fiind în Liban şi Iordania, conform celui mai recent raport al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), transmite AFP.
În timp ce conflictul din Siria continuă să se intensifice, UNHCR a precizat că, la jumătatea lunii august, numărul refugiaţilor înregistraţi oficial se ridica la 1.911.282, dintre care 684.219 sunt în Liban.
Pe teritoriul Iordaniei sunt 516.449 de refugiaţi sirieni, în Turcia sunt 434.567, în Irak 154.935, iar în Egipt 107.112.
Siria are o populaţie de 23 de milioane de locuitori, iar, pe fondul conflictului izbucnit în martie 2011 şi soldat cu cel puţin 100.000 de morţi, numărul persoanelor deplasate în interiorul ţării este de aproximativ patru milioane.
F.A. Numărul refugiaţilor sirieni a ajuns la aproape două milioane, două-treimi dintre aceştia fiind în Liban şi Iordania, conform celui mai recent raport al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), transmite AFP.

F.A.