FC Olt Slatina a pierdut la un scor surprinzător amicalul susţinut în “Trivale”, în compania colegei de serie, CS Mioveni. Slătinenii au încasat patru goluri, argeşenii deschizând scorul încă din primul minut de joc, dintr-o fază fixă.
Slătinenilor le-a lipsit forţa în joc, prestând un joc slab, fără vlagă. Acţiunile de atac iniţiate au fost timide, scorul reflectând evoluţia sub aşteptări. Antrenorul divizionarei secunde, FC Olt Slatina, Dan Oprescu, ia în calcul oboseala acumulată, dar totodată consideră mult mai îngrijorătoare alte aspecte.
“Apatia, lipsa atitudinii, a agresivităţii, în aceste două jocuri pierdute, ar trebui să ne dea de gândit. Simpla prezenţă pe teren, fără o implicare totală, nu garantează succesul, indiferent cum ne-ar chema. Sper ca jucătorii să înţeleagă aceste lucruri, semnalul de alarmă pe care îl trag să fie de ajuns, altfel vor urma repercursiuni. Aştept altă atitudine, de săptămâna viitoare, şi o răbufnire de orgoliu din partea lor. Pe lângă toate aceste aspecte şi oboseala acumulată şi-a spus cuvântul. E normal să se simtă, în perioada în care ne aflăm”, a declarat antrenorul grupării slătinene.
În amicalul de la Piteşti, tehnicianul Dan Oprescu a urmărit doi jucători bulgari, sosiţi în probe. Este vorba despre un fundaş central şi un mijlocaş central.
FC Olt Slatina: Mogoşanu, Ghiţă, Marincău, Gligor, Siminic, Ion Marius, Ignea, Vîlcică, Bancu, Drăghici, N Kongue. Au mai jucat: Bugiu, Aghelina, Cruşoveanu, Giurcă, Cuedan, Ivănică, Agbleta, Ciobanu, Mihai Căpăţână şi cei doi jucători sosiţi în probe.