Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO CIA a asumat în premieră existenţa controversatului poligon de testare a avioanelor de spionaj numit Zona 51

Publicat in News Timisoara, duminică 18 august 2013 ·

Agenţia Centrală de Informaţii din Statele Unite a recunoscut, în premieră, existenţa poligonului militar secret denumit Zona 51.

Informația a apărut într-un document declasificat despre programul avioanelor de spionaj U-2 și a fost preluată de BBC News ediția online.

În trecut, aceste informații erau învăluite în mister și doar ocazional, în unele articole cu caracter documentar, cum au fost și cele apărute pe site-ul National Geographic, erau publicate informații și imagini despre care se afirma că ar fi fost surprinse în Zona 51.

Documentele declasificate au fost obţinute acum de o instituţie universitară americană și ele descriu achiziţionarea, în 1955, a terenului din statul Nevada destinat testării avioanelor de spionaj.

Contractul de concesionare a terenului a fost semnat personal de preşedintele SUA din acea perioadă, Dwight Eisenhower.

Terenul deşertic a fost ales tocmai pentru că este situat în apropiere de un complex de teste nucleare.

“Programul avionului U-2 era strict secret”,

a explicat jurnalistul Chris Pocock, de la BBC.

Avioanele de tip U-2, destinate spionării URSS în timpul Războiului Rece, sunt folosite și acum de Forţele Aeriene americane.

Documentele, declasificate la cererea Universităţii George Washington, precizează că “testarea avioanelor U-2, în anii 1950, la altitudini mult mai mari decât cele la care zburau aeronavele comerciale, a declanşat numeroase sesizări referitoare la obiecte zburătoare neidentificate (OZN)”.

“La acea vreme, nimeni nu credea că un avion cu echipaj uman putea zbura la altitudini de peste 20.000 de metri“,

au explicat experţii Gregory Pedlow şi Donald Welzenbach.

Sursa info: www.mediafax.ro

Sursa foto: www.news.nationalgepgraphic.com Articole similare: Previziunile analiștilor militari cu privire la iminența unui atac nord-coreean Confesiunile un

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 13 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 19 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 20 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°