Zilele Castelului Bánffy de la Bonţida este un eveniment ajuns la ediţia a XII-a care va avea loc în zilele de 31 august şi 1 septembrie. Din program nu vor lipsi proiecţiile de filme, expoziţiile tematice, programele pentru copii, discuţiile pe teme actuale.
Pe lângă acestea, participanţii vor avea ocazia să-şi încerce îndemânarea în ateliere de meşteşuguri tradiţionale: vopsire de mobilă şi lemn, sculpturi în lemn, şindrilă cioplită, sticlă suflată, olărit, etc.
Anul acesta, anunţă organizatorii evenimentului, se împlinesc 140 de ani de la naşterea ultimului proprietar al Castelul Bánffy, Bánffy Miklós, care a fost un politician maghiar, scriitor şi grafician, dar şi fost ministru de externe al Ungariei în perioada 14 aprilie 1921 şi 19 decembrie 1922 în guvernul condus de István Bethlen.
În memoria lui Bánffy Miklós va fi proiectat un film şi o expoziţie tematică.
Deschiderea oficială a evenimentului, oraganizat de Fundaţia Transylvania Trust în colaborare cu autorităţile locale şi mai mulţi sponsori, este programată pentru ziua de 31 august, de la ora 11.00.
Tot sâmbătă vor avea loc concerte susţinute de trupele The Mono Jacks, Parno Graszt, Partizan, Kistehén, Monyo Projekt, Cobzality, Byron, Budapest Bár.
Pe vremea comuniştilor, ansamblul de clădiri a fost utilizat ca şcoală de şoferi, C.A.P. şi spital pentru copii. În 1963, castelul Banffy a fost folosit ca decor pentru filmările la “Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei. Cum era nevoie de un foc, scenografii au aprins una dintre clădiri, cu toate că incidentul ocupă doar câteva minute de film, iar distrugerile provocate au fost masive, relatează descopera.net.
În 1990, a fost declarat monument istoric, iar în 1999 au început lucrările de restaurare şi reabilitare, cu sprijinul mai multor instituţii şi organizaţii româneşti şi străine, sub înaltul patronaj