V-aţi gândit vreodată că ventilatorul computerului, sunetul îndepărtat al unei sirene sau vocea soţiei sau a soţului care vorbeşte la telefon din camera alăturată pot, într-o anumită combinaţie, să fie considerate artă?

Curentul artei sonore a luat avânt în ultimii douăzeci de ani, iar în prezent pare că a ajuns în sfârşit popular în rândul publicului larg, scrie The New York Times.

"Arta sonoră pune la îndoială felul în care percepem ceea ce auzim", spune Barbara London, curator în cadrul Muzeului de Artă Modernă din New York, unde tocmai s-a deschis prima expoziţie exclusiv sonoră a muzeului, ce cuprinde de la înregistrări de clopote până la sunete din Cernobîl.  

În septembrie, şi Muzeul Metropolitan din New York va găzdui o astfel de expoziţie. Instalaţia Forty Part Motet a artistei canadiene Janet Cardiff cuprinde 40 de difuzoare plasate în cerc, prin intermediul cărora se poate asculta lucrarea corală "Spem in alium" compusă în secolul al XVI-lea de Thomas Tallis. Impresionant este faptul că dacă stai lângă un difuzor sau altul, poţi auzi separat fiecare voce umană cu fragilitatea ei, iar dacă te plasezi în mijlocul cercului, asculţi opera impunătoare, ce se revarsă cu forţa celor 40 de voci unite.  

Artista Susan Philipsz îşi va expune instalaţia "Day is Done" pe Governors Island din New York, o insulă folosită în trecut în scop militar, unde vor fi instalate patru difuzoare pe faţada unei barăci. În fiecare seară, timp de o oră, din difuzoare se va auzi sunetul de goarnă.

Philipsz spune că la un moment dat, după încheierea unui test de funcţionare a instalaţiei sonore, cei prezenţi au auzit un sunet familiar şi au crezut că era încă pornită înregistrarea. "De fapt era vorba de sirena unui vapor din depărtare". Arta se confundă cu realitatea.

Tristan Perich, Microtonal Wall:

  @