Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie la culoarea aluniţelor!

Publicat in Gorj Domino, luni 19 august 2013 ·

Aluniţele sunt formaţiuni pigmentare de culori, forme şi mărimi variate, care apar la naştere sau în decursul vieţii. Pentru a evita transformarea acestora într-un melanom malign, un tip de cancer al pielii de o agresivitate foarte crescută, este indicat să examinăm periodic aluniţele, acordând atenţie unor semne uşor de depistat la o privire atentă.

Semne alertă

Semnele care trebuie să ne alerteze şi să ne trimită la medicul dermatolog sunt reunite, pentru a fi mai uşor memorate, în sistemul ABCDE.

• Asimetria. Dacă aluniţa este asimetrică, atunci este cazul să ne îngrijorăm.

• Bordura. Dacă marginile aluniţei sunt neregulate, imprecis delimitate, zdrenţuite sau şterse, e momentul să mergem la un dermatolog.

• Culoarea. Dacă aluniţa prezintă pe suprafaţă mai multe culori amestecate, atunci poate fi vorba despre un cancer al pielii.

• Dimensiunile. Dacă diametrul aluniţei depăşeşte 6 mm sau creşte în dimensiuni, atunci este periculoasă.

• Elevaţia. Trebuie să fim atenţi dacă aluniţa prezintă pe suprafaţă mici noduli reliefaţi.

Contrar părerii populare că dacă „se umblă” la o aluniţă, aceasta se va maligniza, realitatea e alta: odată cu intervenţia, riscul de cancer se reduce la zero. Intervenţia chirurgicală poate fi realizată de medicul dermatolog sau de chirurgul plastician. După scoatere, aluniţa este de obicei trimisă laboratorului de anatomopatologie spre examinare şi precizarea cu certitudine a naturii acesteia.

Folosiţi cremă de protecţie şi iarna!

Un factor important care predispune la cancerizarea aluniţelor este expunerea la razele ultraviolete. Aceasta poate surveni atât vara, cât şi pe parcursul iernii. Iarna, razele soarelui pot fi foarte intense, mai ales în cazul celor care practică sporturi de sezon, pentru că se reflectă pe suprafaţa zăpezii, dublând cantitatea care ajunge la nivelul

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 3 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 5 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Șapte persoane au fost încătușate de polițiștii din Miercurea-Ciuc după un scandal izbucnit în parcarea magazinului Kaufland

Informația Harghitei acum 33 minute
Vineri după amiază, în jurul orei 16:45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în parcarea unui centru comercial din Miercurea-Ciuc ar fi izbucnit un scandal între

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 2 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

USR a sesizat Comisia Europeană pe motivul că noua lege a pensiilor nu respectă principiul contributivităţii

Ziua Constanta acum 30 minute
USR a sesizat Comisia Europeană, acuzând faptul că noua lege a pensiilor nu respectă principiului contributivităţii în cazul persoanelor care au lucrat în grupe de muncă. Semnatarii sesizării sunt deputaţii USR Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi Cristian Sei

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 2 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum o ora
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Vremea

București
acum

26°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

25°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°