Alegerile prezidenţiale şi europarlamentare vor avea loc anul viitor, politicienii s-au pus deja pe treabă.
Politicienii participă la slujbe, fac turul mănăstirilor şi mai ales fac băi de mulţime. În acest week-end, cei mai plimbăreţi au fost reprezentanţii dreptei, care au ales Maramureşul. Nici reprezentanţii Puterii nu au stat degeabă. Mai întâi de toate, Guvernul le-a asigurat bugetarilor, la sfârşitul acestei săptămâni, o mini-vacanţă. Astfel, democrat liberalii s-au întâlnit sâmbătă, la Baia Mare pentru a face calcule în privinţa prezidenţialelor şi europarlamentarelor, însă unii dintre aceştia au petrecut şi au luat pulsul alegătorilor din Maramureş „din timp“.
Elena Udrea, de la slujbă la petrecere, în Maramureş
După ce a participat la slujba religioasă cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mănăstirea Rohia, Elena Udrea şi-a petrecut seara de vineri alături de maramureşenii din Rohia. Aceasta a participat la o petrecere privată organizată de nişte localnici unde a jucat pe muzică moroşenească, declarând de altfel că a fost una dintre cele mai reuşite petreceri din ultima vreme. Ulterior, Elena Udrea s-a întâlnit cu colegii săi în cadrul Colegiului Director, pentru a stabili strategia pentru alegerile de la anul.
Băsescu, de la mare în Maramureş
Şi preşedintele Traian Băsescu s-a plimbat în acest week-end. De la Neptun şeful statului a fugit la Prislop, judeţul Maramureş unde a făcut o baie de mulţime printre miile de oameni veniţi la mănăstire şi la festivalul folcloric „Hora de la Prislop“. Şeful statului a primit şi câteva daruri de la meşteri. Băsescu a petrecut duminică patru ore la slujba de la mănăstirea Prislop şi la festivalul folcloric din localitatea maramureşeană, unde a mai fost şi în anii trecuţi, spunând la plecare că îi place această zonă deoarece şi soţia sa, Maria, este bucovineancă.
MRU transmi